Acasă Local Dolj Cine ia hotărâri la asociaţie, dacă adunarea generală nu s-a ţinut?

Cine ia hotărâri la asociaţie, dacă adunarea generală nu s-a ţinut?

Blocul G8 Brazda lui Novac

Multe dintre asociaţiile de proprietari din Craiova nu au reuşit să-şi ţină Adunările generale în acest an.

Este cunoscut faptul că, locatarii de la bloc sunt obligați ca, în prima parte a fiecărui an, să se întâlnească pentru a discuta aspecte legate de organizarea asociaţiei. Atunci când vor să rezolve probleme precum renovarea interioară sau exterioară a unui bloc, ori pentru a stabili bugetele pentru aceste reparaţii, cei ce locuiesc la bloc trebuie să se întâlnească într-o ședință. Acum, în contextul epidemiei de coronavirus, ședințele la bloc nu s-au putut ţine. Din cauza epidemiei de coronavirus, au apărut restricții în ceea ce privește formarea grupurilor mari de oameni.

Foarte mulți locatari își pun întrebarea “Cine şi cum se iau deciziile care privesc asociaţia de proprietari?”.

Sediul Asociaţiei de proprietari nr.7 Brazda lui Novac


„Legea spune că, hotărârile asociaţiei de proprietari sunt luate în adunarea generală. În situaţia actuală, când foarte multe asociaţii de proprietari nu au putut ţine adunările, aceste hotărâri sunt luate de Comitetul executiv. Ele vor fi validate în momentul în care se va întruni Adunarea generală. Reprezentanţii asociaţiilor de proprietari au întrebat la Serviciul coordonare asociaţii, dar recomandarea nu a fost una favorabilă. În plus, nici spaţii nu pot închiria”,

spune Ion Pătrulescu, preşedintele UAP Craiova.

Comitetul a scumpit fondul de reparaţii

Cu o problemă legată de Adunarea Generală se confruntă şi Proprietarii din blocul de garsoniere G8, Brazda lui Novac, din Asociaţia de proprietari nr 7. Unii dintre locatari spun că iniţial, în luna ianuarie, când asociaţia a convocat Adunarea generală s-a stabilit fondul de reparaţii.

Blocul G8 Brazda lui Novac

„Ne-au spus că trebuie să plătim 10 lei în fiecare lună pentru fondul de reparaţii. Au spus că vor repara casa scării. Numai că nu a fosta aşa. Au zugrăvit decât până la etajul doi. Mai mult au făcut mizerie decât să zugrăvească. Cel mai grav este că fără ştirea noastră au schimbat suma pe care trebuie să o dăm pentru fondul de reparaţii. În loc de 10 lei trebuie să plătim 50 de lei. Cine a luat această decizie, dacă în Adunarea Generală s-a stabilit altceva. Au spus că banii sunt necesari pentru repararea balcoanelor de la capătul holurilor. Ei au decis aşa fără să ne consulte, fără să aprobe locatarii ?”,

spune Ana Popescu, locatar în blocul G8.

Proprietar în blocul G8/ foto: arhiva Gds


Reprezentanţii asociaţiei vin cu explicaţii. Unul dintre membrii Comitetului Executiv spune că deciziile cu caracter de urgenţă au fost luate chiar de comitet până la întrunirea Adunării generale.


„Adunările nu putem să le facem. Am ţinut în ianuarie prima întâlnire.A venit pandemia şi nu am mai putut convoca cea de-a doua întâlnire. Într-adevăr am stabilit fondul de reparaţii 10 lei, fiindcă am decis să zugrăvim casa scării. Ulterior s-a ivit această urgenţă să reparăm balcoanele.

Comitetul a luat hotărârea să majoreze suma pentru fondul de reparaţii, adică 50 de lei. Cu aceşti bani reparăm balcoanele. Acestea erau vechi, cu plăci de azbociment. Cădea tencuiala. Nu mai puteam amâna. În plus, trebuie să punem şi detectoarele de gaze.

Oamenii vociferează, dar aceste reparaţii se impun şi Comitetul a luat această decizie. Noi avem acordul majorităţii locatarilor. Zugrăvirea pe casa scării am făcut-o cu voluntari, cu proprietarii din bloc. Unii au acceptat , alţii nu. În ceea ce priveşte balcoanele, avem contract cu o firmă, lucrările au început deja.

Cheltuielile se ridică la 50 de mii de lei. Proprietarii supăraţi au făcut sesizări şi la primărie. Ei nu înţeleg că în acest bloc nu s-a făcut nimic de peste 20 de ani”,

spune un membru al Comitetului Executiv al Asociaţiei de proprietari nr.7 Brazda lui Novac.

Ce spune legea

Așa cum stabilește Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, “după constituirea asociației de proprietari va avea loc cel puțin o dată pe an, în primul trimestru, o întrunire a adunării generale a asociației de proprietari”. Adunarea generală este alcătuită din toți proprietarii membri ai asociației de proprietari.

Legea asociațiilor de proprietari stabilește că adunările generale ordinare pot fi convocate de președintele asociației de proprietari sau comitetul executiv (președintele asociației de proprietari și un număr par de membri) și cel puțin 20% din numărul proprietarilor membri ai asociației de proprietari.

Exit mobile version