Acasă Local Dolj Fost primar, condamnat definitiv pentru abuz în serviciu

Fost primar, condamnat definitiv pentru abuz în serviciu

Constantin Spiridon a fost arestat preventiv pe data de 9 iulie 2014 și a stat după gratii până pe 26 decembrie, acelaşi an

Judecătorii de la Curtea de Apel Timişoara au dat, săptămâna trecută, o sentinţă definitivă în dosarul în care Constantin Spiridon, fostul primar al comunei Daneți, a fost acuzat de abuz în serviciu. Anchetatorii au reţinut că fostul edil a făcut o serie de achiziții la prețuri supraevaluate de la firmele controlate de Vasile Anghel, fratele lui Bercea Mondial. În aprilie, anul trecut, Constantin Spiridon a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, iar Vasile Anghel a primit o pedeapsă de șase ani de închisoare cu executare.

Constantin Spiridon, primar al comunei doljene Daneți până în vara anului 2016, a fost trimis în judecată în august 2014, într-un dosar în care a fost acuzat că a păgubit bugetul comunei cu peste 360.000 de lei. În același dosar au fost deferiţi justiţiei Elena Bițu, contabila Primăriei Daneți la data faptelor, Vasile Anghel, fratele lui Bercea Mondial, dar și Vasile Marius Savu, administratorul unei societăți comerciale.
Oamenii legii au stabilit că, în perioada aprilie 2007 – septembrie 2011, primarul comunei Daneți, printr-o serie de achiziții directe de bunuri și servicii, a acceptat la plată facturi pentru produse și servicii care nu au fost recepționate în totalitate și a căror valoare a fost supraevaluată, prețurile acestora depășindu-le cu mult pe cele existente pe piață la momentul efectuării achizițiilor. Este vorba de indicatoare, leagăne, stații de autobuz și alte bunuri care ar fi fost achiziționate de Primăria Daneți la prețuri mult „umflate“ de la firmele controlate de Vasile Anghel.
Edilul Constantin Spi­ridon a fost acuzat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, contabila Elena Bițu de fals intelectual și abuz în serviciu, iar Vasile Anghel și Vasile Marius Savu de comiterea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Sentinţă definitivă la Timişoara

În aprilie, anul trecut, cei patru inculpaţi au fost condamnaţi de magistraţii Judecătoriei Craiova. Spiridon și Elena Bițu au fost condamnați la câte doi ani de închisoare cu suspendare, iar Savu a primit o pedeapsă de un an de închisoare, tot cu suspendare. În schimb, Vasile Anghel a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare, pedeapsă care a fost contopită cu două mai vechi, în final acesta fiind condamnat la șase ani și o lună de pușcărie. Instanța a admis în parte acțiunea Primăriei Daneți și a obligat inculpații să achite părții civile suma de 143.491 de lei.
Hotărârea Judecătoriei Craiova a fost atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova, iar în octombrie, anul trecut, instanţa a dispus strămutarea dosarului la Curtea de Apel Timişoara.
Săptămâna trecută, după numai două termene de judecată, Curtea de Apel Timişoara a dat o sentinţă definitivă în acest dosar. Instanţa a respins ca nefondate apelurile formulate de cei patru inculpaţi, aşa că aceştia rămân cu pedepsele stabilite de judecătorii craioveni în aprilie, anul trecut.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version