Acasă Local Gorj Primele troleibuze vor ajunge din primăvară la Târgu Jiu

Primele troleibuze vor ajunge din primăvară la Târgu Jiu

Primele troleibuze ar putea ajunge la Târgu Jiu în câteva luni. Ministerul Dezvoltării Regionale va organiza licitaţia până la finalul acestei luni. Doar două oraşe din ţară vor beneficia de programul respectiv, între care şi municipiul Târgu Jiu, pentru care vor fi cumpărate 20 de troleibuze. Jumătate dintre acestea vor avea şi autonomie. Astfel, se vor încărca la reţeaua de troleibuze şi vor putea face şi alte trasee. La Târgu Jiu vor mai fi cumpărate alte 15 troleibuze în următorii ani.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version