Acasă Local S-a dublat numărul examinatorilor la SPCRPCIV Olt

S-a dublat numărul examinatorilor la SPCRPCIV Olt

Pentru a veni în sprijinul candidaților care susțin examenul pentru obținerea permisului de conducere – proba practică, prefectul județului Olt a solicitat sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Olt pentru delegarea a trei lucrători în vederea desfășurării activității de examinare la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Olt.
Astfel, începând cu 1 martie, trei lucrători ai Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost delegați pentru a desfășura activitatea de examinare alături de cei trei examinatori ai Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Olt, numărul lucrătorilor care vor desfășura această activitate fiind așadar dublat. Măsura a fost luată în vederea reducerii timpului de așteptare dintre proba teoretică și cea practică.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version