CFR Călători anulat, astăzi după-amiază, din cauza condiţiiloe meteo nefavorabile, alte 14 trenuri Regio, în special în zona de sud a ţării, numărul total ajungând la 29. Printre garniturile anulate, se numără şi trenul R 9066, care circulă pe ruta Caracal – Corabia şi retur. În acest moment, nu sunt linii închise şi nici trenuri blocate, dar circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă. În sudul Olteniei şi în sud-vestul Munteniei va ninge şi se va depune un strat de zapadă.