Acasă Local Gorj Poliţistul Nicu Pasăre nu suportă arestul la domiciliu

Poliţistul Nicu Pasăre nu suportă arestul la domiciliu

Nicu Pasăre nu mai vrea acasă
Nicu Pasăre nu mai vrea acasă
Nicu Pasăre nu mai vrea acasă

Fostul șef al Postului de Poliție Urdari, Gorj, Nicu Pasăre, nu suportă condițiile de arest la domiciliu şi a contestat măsura luată de magistraţi. Judecătoria Târgu Jiu a decis ca poliţistul acuzat că a cerut favoruri sexuale să fie cercetat în stare de arest la domiciliu. Dosarul se află în lucru la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu. Omul legii a fost prins în flagrant, în Postul de Poliţie din Urdari, în timp ce îi cerea unei localnice favoruri sexuale pentru a o scăpa de un dosar penal. Ulterior, poliţistul a depus la dosar documente conform cărora suferă de probleme erectile şi a susţinut că a glumit când i-a cerut favoruri sexuale. Cererea depusă de Nicu Pasăre de a fi scos din arestul la domiciliu este analizată astăzi de Tribunalul Gorj.

Este absolvent al Facultății de Litere și Științe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.
Exit mobile version