Acasă Local Dolj Dolj: Peste 200 de sancţiuni aplicate şoferilor şi pietonilor indisciplinaţi

Dolj: Peste 200 de sancţiuni aplicate şoferilor şi pietonilor indisciplinaţi

Foto: gorjeanul.ro

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii rutieri au acționat pentru prevenirea și combaterea evenimentelor rutiere cauzate de viteză, neacordarea de prioritate de către   conducătorii auto pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzii prin loc prevăzut  cu indicator sau marcaj, conducerea autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice.
Polițiștii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene și cei din cadrul Biroului Rutier Craiova au acționat pe principalele artere rutiere din Craiova, dar și pe drumurile naționale și europene din județ.
În cadrul activităților desfășurate au fost constatate și aplicate 234 sancțiuni contravenționale de peste 46.380 de lei, iar șoferi au rămas fără permisele de conducere. Polițiștii rutieri au sancționat 17 conducători auto pentru neportul centurii de siguranță, alți 55 șoferi pentru viteză.  De asemenea, au fost sancționați 13 șoferi pentru faptul că nu au acordat prioritate pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzii, dar și 17 conducători ai unor vehicule înmatriculate în alte state.
Polițiștii rutieri au reținut în vederea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice 21 permise de conducere și au retras 4 certificate de înmatriculare.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version