Acasă Local Şcoala Altfel la IPJ Mehedinţi

Şcoala Altfel la IPJ Mehedinţi

Astăzi, în cadrul programului “Şcoala Altfel”, poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii împreună cu Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Mehedinţi şi  o elevă de la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina s-au deplasat la Liceul Teoretic „Traian Lalescu” din municipiul Orşova, unde au desfăşurat o serie de activităţi preventive ce au avut drept scop promovarea profesiei de poliţist, cât şi creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi personalului didactic.

Prima secţiune a întâlnirii cu elevii a constat în prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor. Cu această ocazie au fost prelucrate prevederi legislative, au fost prezentate exemple din cazuistica poliţiei, o serie de filme cu mesaje preventive, fiind oferite şi recomandări antivictimale.

A doua secţiune, dedicată elevilor de clasa a XI-a, se subscrie Campaniei  naţionale “Şi TU poţi deveni POLIŢIST“ care are drept scop promovarea în rândul elevilor de liceu, a profesiei de poliţist şi a ofertei educaţionale a instituţiilor de învăţământ, campanie iniţiată de către Inspectoratul General al Poliţiei Române.

În prezenţa conducerii unităţii de învăţământ, a profesorilor diriginţi am desfăşurat următoarele activităţi :
– informarea elevilor privind oportunităţile oferite de statutul de elev/student, inclusiv cele din punct de vedere social (asigurare cazare, masă, echipament, asistenţă medicală gratuită, asigurarea unui loc de muncă la absolvire);
– promovarea ofertei educaţionale a instituţiilor de învăţământ – Academia de Poliţie şi cele două Şcoli de Agenţi de Poliţie;
– informarea elevilor privind condiţiile de recrutare, înscriere şi admitere;
– difuzarea unui film de prezentare a celor trei unităţi de învăţământ;
– prezentarea programei şcolare, a dotărilor instituţiilor, precum şi diseminarea altor informaţii tematice.

Întâlnirea a avut un caracter interactiv, elevii fiind interesaţi de modalităţile de selecţie, recrutare, cât şi de oferta educaţională a unităţilor de învăţământ specializate – Şcolile de Agenţi de Poliţie şi Academia de Poliţie „A. I. Cuza” Bucureşti.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version