Acasă Local Dolj Craiova: Copiii grădiniței Curcubeul Copilăriei au făcut daruri într-un cămin de bătrâni

Craiova: Copiii grădiniței Curcubeul Copilăriei au făcut daruri într-un cămin de bătrâni

Grădiniţa cu Program Prelungit Curcubeul Copilăriei a organizat, în data de 26 februarie 2015, acţiunea comunitară de voluntariat, „Un mărțișor, un zâmbet, o floare” .

Copiii grădiniţei au confecţionat felicitări şi mărţişoare pe care le-au oferit doamnelor de la Căminul de bătrâni, din Craiova, strada Tabaci.
Acţiunea a avut drept obiective promovarea de activităţi noi, dezvoltarea spiritului de voluntar și atragerea efectivă a copiilor şi cadrelor didacice în organizarea de activităţi cu caracter extracurricular, componente active în dezvoltarea personalitatii copilului.
Astfel, cu ajutorul şi implicarea părinţilor, copiii au adus un strop de bucurie în sufletul doamnelor de la Centrul de Batrâni din Craiova, prin mărţişoarele, felicitările şi dulciurile oferite, dar şi prin cuvintele schimbate cu acestea.

Este fascinată de rapiditatea cu care circulă informaţia în mass-media şi crede că dacă lumea s-ar folosi doar de avantajele presei, barierele dintre oameni ar putea fi depăşite mai uşor.
Exit mobile version