Acasă Local Mehedinţi: Incendiu izbucnit la o casă din localitatea Dumbrava de Sus

Mehedinţi: Incendiu izbucnit la o casă din localitatea Dumbrava de Sus

Pompierii din cadrul ISU „Drobeta” au fost solicitaţi să intervină în această dimineaţă pentru a stinge un incendiu la o casă din localitatea Dumbrava de Sus. La faţa locului s-a  deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă din cadrul Pichetului de pompieri Strehaia, care a intervenit pentru localizarea şi lichidarea incendiului, ce se manifesta  într-o cameră de locuit.

Pompierii au reuşit să stingă incendiul, care a cuprins obiecte de mobilier şi materiale textile dintr-o cameră de locuit, înainte ca acesta să se extindă la întreaga casă. Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost efectul termic provenit de la un mijloc de încălzire nesupravegheat şi supraîncălzit.

Pentru a preîntâmpina astfel de evenimente, se recomandă supravegherea permanentă a mijloacelor de încălzire pe timpul funcţionării acestora. De asemenea, pentru ca riscul de producere a unui incendiu să nu se manifeste, sobele sau alte mijloace de încălzire nu trebuie supraîncălzite, iar copiii nu trebuie lăsaţi nesupravegheaţi sau blocaţi în locuinţă, cu sobe sau alte mijloace de încălzire lăsate în funcţiune.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version