Acasă Local Vâlcea: Tâlhar prins cu ajutorul camerelor video ale Primăriei

Vâlcea: Tâlhar prins cu ajutorul camerelor video ale Primăriei

Autorul tâlhăriei de la Dăeşti, de duminica trecută, care a smuls, sub ameninţare, o verighetă de pe degetul unei tinere a fost prins şi ca urmare a imaginilor furnizate de camerele de supraveghere video ale Poliţiei Locale a municipiului Râmnicu Vâlcea. În baza solicitării Postului de Poliţie Dăeşti, poliţiştii locali de la dispeceratul de monitorizare au reuşit identificarea autoturismului, un Mercedes de culoare albă, cu care autorul tâlhăriei a fugit de la locul faptei prin intermediul a două camere video din zona de Nord a Râmnicului, fapt care a condus la prinderea făptaşului şi a însoţitoarei acestuia, care se află, la acest moment, în arest preventiv pentru 30 de zile. Sistemul de supraveghere video din municipiul Râmnicu Vâlcea cuprinde 125 de camere – unele dintre acestea având implementată licenţa de recunoaştere şi stocare automată a numerelor de înmatriculare ale autovehiculelor (ANPR) – şi este, la momentul actual, unul din cele mai moderne şi performante din ţară.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version