Acasă Local Vâlcea: O alunecare de teren pune în pericol 8 case din orașul...

Vâlcea: O alunecare de teren pune în pericol 8 case din orașul Berbești

O nouă alunecare de teren produsă pe raza orașului Berbești pune în pericol un număr de opt case, a declarat marți, primarul localității, Vintilă Chelcea, potrivit Agerpres.

„Este vechiul focar din perimetrul exploatării miniere, în zona Panga. După ultimele ploi, pământul, de fapt sterilul a luat-o din nou la vale și s-a apropiat la sub 100 de metri de locuințele oamenilor. Acolo sunt, în aria de risc, opt case, din informațiile mele 7 au semnat deja contractul de despăgubiri cu Exploatarea Minieră, doar o familie a refuzat acest lucru. Familiile încă nu s-au mutat, dar dacă fenomenul evoluează, vom dispune evacuarea lor din acest câmp”, a precizat Chelcea.

Tot în zona Panga, o alunecare de teren produsă în ultimii ani a dus la obturarea albiei unui pârâu, punând în pericol locuințele situate în amonte.
După ultimele ploi, mai multe alunecări de teren au fost reactivate, în stațiunea Băile Olănești, în comuna Muereasca, în apropierea Mănăstirii Frăsinei și în zona Brădișor pe Valea Lotrului.

Este fascinată de rapiditatea cu care circulă informaţia în mass-media şi crede că dacă lumea s-ar folosi doar de avantajele presei, barierele dintre oameni ar putea fi depăşite mai uşor.
Exit mobile version