Două echipaje de stins incendii din cadrul Gărzii de Intervenţie Novaci au intervenit vineri în comuna Crasna, sat Dumbrăveni, respectiv comuna Săcelu, sat Maghereşti, pentru stingerea a două incendii izbucnite la depozite de furaje. În urma incendiilor au ars aproximativ nouă tone de plante furajere şi circa 200 de baloţi de fân. Cauza probabilă a celor două incendii este folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru a genera incendii, autorii fiind necunoscuţi. Poliţia a început anchete pentru a-i depista pe cei care au pus focul.