Acasă Local Bercea Mondial rămâne în puşcărie

Bercea Mondial rămâne în puşcărie

Judecătorii Curţii de Apel Craiova au admis ieri al cincilea recurs formulat de procurori împotriva a tot atâtea hotărâri ale colegilor de la Tribunalul Olt, prin care Sandu Anghel, cunoscut drept Bercea Mondial, era pus în libertate. Pe 17 ianuarie, Tribunalul Olt a admis o cerere de înlocuire a măsurii de arestare preventivă cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu (municipiul Slatina) formulată de avocaţii lui Bercea Mondial. Aceasta a fost a cincea oară în ultimele luni când judecătorii de la Tribunalul Olt au hotărât că inculpatul Sandu Anghel poate fi judecat în continuare în stare de libertate într-un dosar de tentativă de omor. De fiecare dată însă, judecătorii craioveni au admis recursurile făcute de procurori, astfel că Bercea Mondial a rămas încarcerat la Penitenciarul Craiova. Sandu Anghel a fost arestat preventiv pe 20 februarie 2011 şi, ulterior, trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor, după ce şi-a înjunghiat un nepot într-un bar din localitatea Drăgăneşti-Olt.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version