Acasă Local Scurte ştiri

Scurte ştiri

„Însemnări din Tokyo“ în Sala „Al. Buia“
Sala „Al. Buia“ a Facultăţii de Agronomie din Craiova găzduieşte duminică, 6 iunie, şi luni, 7 iunie, de la ora 18.00, spectacolul în limba japoneză al trupei Seinendan din Tokyo.
Seinendan este o companie de teatru înfiinţată de dramaturgul şi regizorul Oriza Hirata în anul 1983, la Tokyo. Compania promovează un stil teatral cunoscut ca „teatru în limbaj cotidian“. Acest stil cu totul nou a avut o influenţă puternică asupra teatrului japonez încă din anul 1990, dar a influenţat
lingvistica japoneză, precum şi predarea limbii japoneze în şcoli. Piesa „Însemnări din Tokyo“ este un omagiu adus peliculei regizorului Yasujiro Ozu, „Tokyo Story (Tokyo Monogatari)“, fiind una dintre lucrările cele mai cunoscute ale lui Oriza Hirata. După ce a fost jucat pe diferite scene din Japonia, inclusiv în muzeele de artă, spectacolul a efectuat până în prezent turnee în peste 14 ţări, iar textul a fost tradus în opt limbi diferite. Acest eveniment teatral a fost realizat cu sprijinul Ministerului Culturii din Japonia, Ambasadei Japoniei în România şi Rectoratului Universităţii din Craiova.
Mirela MARINESCU

Pagini muzicale de mare popularitate în Piaţa „Mihai Viteazul“
Piaţa „Mihai Viteazul“ găzduieşte sâmbătă, 5 iunie, de la ora 19.00, în cadrul stagiunii estivale, un concert al Coralei Academice a Filarmonicii „Oltenia“. La pupitrul dirijoral se va afla Emil S. Maxim. Paginile muzicale de mare popularitate vor include printre alte partituri „She’ll Be Comin’Round The Mountain“ de J.R. Biorge, „Hush! Somebody’s Callin’ My Name“ de B.W. Dennard, „Fair Phyllis“ de J. Farmer, „Elijah Rock“ (Traditional Spiritual) de J. Hairston, „I Can Tell The World“ de J. Hairston, „Brâul amestecat“ de P. Vlăiculescu – V. Gruescu, „Trandafir de pe răzoare“ de S. V. Drăgoi, „Alunelul oltenesc“ de N. Lungu şi altele.
Mirela MARINESCU

Vals în lumea basmului
Teatrul Liric „Elena Teodorini“ găzduieşte duminică, 6 iunie, de la ora 17.00, spectacolul micilor balerini de la Clubul „Primavera“ condus de Ionela Truşcă. Viitorii dansatori în vârful degetelor vor învia lumea basmului în paşi de vals, se vor prinde în Dansul Florilor, al Zânelor, al Crăiesei. Intrarea la spectacol este liberă.
Mirela MARINESCU

Johnny Depp, în rolul lui Ozzy Osbourne
Rocker-ul Ozzy Osbourne îl vede pe Johnny Depp în rolul său, într-o eventuală ecranizare a biografiei sale, deoarece consideră că imaginea actorului se potriveşte cel mai bine rolului propus. Ozzy şi Sharon Osbourne plănuiesc realizarea unui film autobiografic, după ce solistul în vârstă de 61 de ani şi-a publicat în 2009 memoriile în cartea cu titlul „I am Ozzy“.
Ozzy Osbourne va concerta şi în România, pe 2 octombrie, la Zone Arena din Bucureşti. Pe 22 iunie, Osbourne îşi va lansa noul album, „Scream“.
NewsIn

Arhive fotografice cu U2, Led Zeppelin, The Beatles şi Rolling Stones, scoase la licitaţie

Patru arhive fotografice cu membrii trupelor U2, Led Zeppelin, The Beatles şi The Rolling Stones, care până acum nu au mai fost făcute publice, vor fi scoase la licitaţie pe 23 iunie de casa Bonhams, informează presa internaţională.
Fotografiile trupei The Hype, care în 1978 câştiga concursul din cadrul Limerick Civic Week, iar ulterior şi-a schimbat numele în U2, sunt estimate la aproximativ 15.000 de lire.
Bengt H. Malmqvist, un fotograf suedez renumit, a fost singurul care a avut acces la prezentarea celor de la Led Zeppelin când îşi începeau turneul european în Suedia, în martie 1973. Cele 56 de fotografii pe care suedezul le-a realizat atunci sunt estimate la aproximativ 25.000 de lire.
Colecţia fotografică a celor de la The Rolling Stones conţine, de fapt, imagini cu Mick Jagger şi soţia sa Bianca. În cadrul colecţiei va mai fi scos la licitaţie un portret al artistului Andy Warhol, realizat în anii ‘70 de un fotograf necunoscut, estimat la 1.500 de lire. Fotografiile celor de la The Beatles sunt negative alb-negru realizate la o recepţie în 1964, şi sunt estimate la aproximativ 3.000 de lire.

Exit mobile version