Acasă Local Scurte ştiri

Scurte ştiri

Spânzurat în pădurea de la Schela
Cristian Dobre, un bărbat de 30 de ani, din judeţul Buzău, a fost găsit spânzurat de un copac în pădurea Cornetu, din comuna gorjeană Schela, acolo unde din 28 aprilie a fost organizat, pentru mai multe zile, un festival de muzică goa.  Tânărul care s-a sinucis a folosit o funie improvizată din curelele rucsacului său, cadavrul său fiind găsit de unul dintre participanţii la festival. Oamenii legii verifică acest caz pentru a afla care au fost împrejurările şi motivele care l-au determinat să-şi pună capăt zilelor. „Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cu exactitate motivele care au dus la gestul tânărului. Nu există suspiciuni cu privire la moartea sa. Medicii legişti vor efectua necropsia şi vor stabili cauza decesului“, a spus Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.
Mihaela Floroiu

„Bombardament“ cu ouă pe geamul BMW-ului
Ocupanţii unui autoturism au fost sancţionaţi contravenţional pentru că s-au distrat aruncând cu ouă în maşini, pe străzile Craiovei. Sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 8.15, poliţiştii craioveni au fost sesizaţi telefonic, prin 112, cu privire la faptul că pe strada Caracal ar circula un BMW din care două fete şi doi băieţi aruncă în alte maşini cu ouă. O patrulă de poliţişti din cadrul Biroului Rutier Craiova a pornit imediat pe urmele BMW-ului cu pricina, pe care l-au depistat şi oprit pe strada Gheorghe Chiţu. Legitimându-i pe ocupanţii maşinii, oamenii legii au aflat că au de-a face cu Iuliana Gavrilă, de 21 de ani, din comuna Podari, Lucian Piţă, de 21 de ani, din comuna Bucovăţ, Cristian Cruceru, de 20 de ani, şi Angela Gavrilă, de 22 de ani, ambii din comuna Podari. Toţi patru au fost conduşi la sediul Biroului Rutier Craiova. În urma audierii lor, dar şi a martorilor, poliţiştii au sancţionat-o contravenţional pe şoferiţa BMW-ului, Iuliana Gavrilă, cu o amendă în valoare de 270 de lei, retrăgându-i totodată şi certificatul de înmatriculare. În plus, cei doi băieţi care au aruncat cu ouă pe geamul maşinii – Lucian Piţă şi Cristian Cruceru – au fost sancţionaţi fiecare cu 500 de lei, potrivit Legii nr. 61/1991 privind încălcarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Adrian DINU

Exit mobile version