Acasă Local Scurte ştiri

Scurte ştiri

K Tinne, un nou succes Fly Project

Fly Project a reuşit să adune aproape 7.000 de oameni la concertul de lansare a celui mai nou album, K Tinne. Cea mai bine primită piesă a fost chiar primul single de pe noul album Fly Project, K Tinne depunându-şi candidatura pentru hitul verii 2007. Albumul are 17 piese, inclusiv câteva remixuri semnate Tom Boxer pentru piesele K Tinne, People Around You şi When You Cry. Pentru Fly Project, vara continuă să fie plină de evenimente, cu numeroase concerte în ţară şi pe litoral.

 

Vacanţă de vis în Grecia

Alexandru Papadopol şi soţia sa, Ioana Ginghină, şi-au petrecut în Grecia prima vacanţă împreună. „Din cele trei săptămâni de vacanţă, două le-am petrecut în Tolo, o superbă staţiune din peninsula Peloponez, iar o săptămână am stat la Salonic, de unde ne-am făcut şi câteva cumpărături. Am vizitat unul dintre cele mai frumoase oraşe ale lumii, din păcate, mult prea puţin mediatizat, Nafplio, celebrul teatru antic Epidavros şi oraşul Argos“, a povestit Alexandru. Întors în Bucureşti, Alexandru Papadopol a început repetiţiile şi de curând filmările la „Războiul sexelor“, în care interpretează rolul lui Alex, protagonistul comediei romantice aflat în conflict permanent cu Ema, personajul interpretat de Diana Dumitrescu.

 

Poveştiri adevărate de pe Coasta de Azur

Ioana Maria Moldovan, prezentatoarea emisiunii „Poveştiri adevărate“, şi-a făcut un cadou extraordinar pentru ziua ei: o vacanţă de vis pe Coasta de Azur, alături de iubitul ei. Ea a împlinit pe 9 august 25 de ani.

Ioana a avut parte de zece zile pline de soare, mare şi multe locuri frumoase de vizitat: Monaco, Nisa, Cannes, Saint Tropez, Grasse. „A fost o vacanţă de neuitat şi, în acelaşi timp, un vis împlinit să ajung împreună cu iubitul meu pe Coasta de Azur. Deşi am făcut cu maşina peste 5.000 km, în zece zile, dacă privesc înapoi, nu regret nici o clipă alegerea făcută pentru această vacanţă. Am văzut multe locuri de vis. Acum însă au rămas doar amintirile, pozele şi magneţii de pe frigider“, a mărturisit Ioana.

Gazeta de Sud este un ziar independent care are ca scop sprijinirea comunităţii oltenilor şi a valorilor acesteia. În cei 24 de ani de existenţă, a devenit cel mai citit cotidian regional din România.
Exit mobile version