Acasă Local Scurte ştiri

Scurte ştiri

Tânăr spulberat de tren în timp ce asculta muzică

Un tânăr din Petroşani se zbate între viaţă şi moarte, după ce sâmbătă seară, în dreptul haltei CFR Parângul, a fost lovit de tren. Alexandru S. are 19 ani şi a fost transportat de urgenţă la o clinică din Timişoara, după ce paramedicii SMURD l-au scos de sub trenul care i-a strivit mai multe părţi ale corpului. Martorii spun că tânărul asculta muzică la căşti şi a trecut peste nivelul de cale ferată fără să se asigure. „Paramedicii SMURD s-au băgat sub tren pentru a-l scoate, deoarece avea piciorul prins sub roată. A fost operat de urgenţă, i s-a oprit hemoragia şi a plecat stabil către Timişoara“, a precizat medicul Cătălin Popa, coordonator SMURD Valea Jiului. Cadrele medicale din Unitatea de Primire Urgenţe au constatat că băiatul suferise o „dublă fractură de craniu cu eschile osoase şi fractură de gambă“, iar după investigaţii amănunţite au fost constatate şi alte traumatisme, dar şi leziuni interne. Medicii îi dau puţine şanse de supravieţuire. Diana MITRACHE

Oboseala la volan i-a trimis în spital

Un bucureştean şi soţia sa au ajuns în stare gravă la Spitalul din Râmnicu Vâlcea după ce maşina în care se aflau a intrat într-un perete de beton. Accidentul a avut loc vineri după-amiază, când Dragoş I., de 41 de ani, din Bucureşti, în timp ce conducea o Skoda Octavia pe DN 67, pe raza localităţii Pietrari, pe fondul oboselii a aţipit şi a pierdut controlul volanului, izbindu-se de un perete de beton. În urma accidentului a fost rănită grav Lavinia I., de 34 de ani, soţia conducătorului auto, pasager în autoturism, care a fost transportată la Spitalul Judeţean Vâlcea, unde i s-a stabilit diagnosticul fractură col humeran drept, T.C.C. acut deschis, plagă tăiată regiune frontală. Conducătorului auto i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Şoferul, cât şi pasagerul din dreapta purtau centura de siguranţă. Sergiu MIR

Înjunghiat de un client

Cristian Constantin I., de 24 de ani, din Craiova, a fost înjunghiat joi seară de Dumitru B., de 54 de ani, din oraşul Vulcan, judeţul Hunedoara. Tânărul a fost internat la Spitalul Clinic de Urgenţă nr. 1 Craiova. Din cercetările întreprinse de poliţişti, s-a stabilit că tânărul, în timp ce se afla la serviciu, a avut un conflict cu un client care a refuzat să-şi achite consumaţia. În schimb, acesta i-a aplicat o lovitură de cuţit în stomac, după care a fugit. A doua zi, agresorul a fost identificat de lucrătorii Serviciului de Investigaţii Criminale şi ai Secţiei 5 Craiova şi prezentat la Parchet. Pe numele lui Dumitru B. a fost emis un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile pentru tentativă de omor calificat. Dragoş GAVRILĂ

Controale ale Poliţiei Rutiere

Poliţia Rutieră craioveană a organizat şi executat vineri, timp de şapte ore, o acţiune pentru combatarea excesului de viteză. Poliţiştii au controlat cu această ocazie 196 de autovehicule şi au aplicat 49 de sancţiuni. Dintre acestea, 34 au fost date pentru depăşirea vitezei regulamentare, iar valoarea lor se ridică la 3.380 de lei. În aceeaşi zi, poliţiştii de la Rutieră au efectuat verificări pentru a vedea dacă autovehiculele cu masă autorizată mai mare de 7,5 tone respectă restricţiile de circulaţie. Dragoş GAVRILĂ

Exit mobile version