Acasă Local Gorj Stiri diverse

Stiri diverse

Mircea Geoana – in control la PSD Gorj

Ministrul de externe, Mircea Geoana, se va afla in fruntea unei delegatii care va efectua, la jumatatea lunii septembrie, un control la filiala Gorj a PSD. Alaturi de acesta vor mai fi prezenti Doru Ioan Taracila si Valer Dorneanu, presedintele Camerei Deputatilor. Controlul va urmari modul in care s-au strins pina in prezent cotizatiile, membrii PSD Gorj fiind restantieri la plata obligatiilor ce le revin ca membri ai partidului. De asemenea, PSD Gorj se afla in intirziere si cu o sedinta de partid cu reprezentantii din comune, din cauza lipsei de timp, aceasta nefiind inca organizata.

(E.M.)

Primarul nu vrea dansatoare dezbracate

Primarul municipiului Tirgu Jiu, Florin Circiumaru, nu va accepta sa vada vreo interpreta mai dezbracata la Festivalul International de Folclor organizat in municipiu. Discutiile au pornit de la faptul ca mai multe dansatoare din ansamblurile venite din Ungaria au fost vazute imbracate foarte sumar pe holurile Hotelului Gorj, unde sint cazate. „La mine nu vreau sa vad asa ceva. Nici nu vreau sa ma gindesc. Toate trebuie sa aiba fusta. Nu urca pe scena decit cu fustele pe ele!“, a afirmat primarul.

(E.M.)

Nicolae Mischie vrea sa infiinteze o selectionata judeteana

Presedintele Consiliului Judetean Gorj, Nicolae Mischie, a spus ca analizeaza posibilitatea formarii unei selectionate judetene, in care sa joace cei mai buni fotbalisti din Gorj. Presedinte de onoare la Tirgu Carbunesti, Nicolae Mischie a discutat deja cu patronii echipei despre transferul unor jucatori la viitoarea selectionata judeteana. „Ne gindim sa infiintam aceasta selectionata judeteana si am avut intilniri cu cei de la Carbunesti si de la Rovinari. Vom prelua cei mai buni jucatori si vom pastra numai aceasta echipa si inca vreo doua-trei in celelalte esaloane“, a precizat seful PSD Gorj.

(E.M.)

Bani pentru laptele si cornurile elevilor

Elevii gorjeni din invatamintul primar vor beneficia in fiecare zi de lapte si cornuri, in valoare de 140 de milioane de lei. Pina la stabilirea firmelor care se vor ocupa de aprovizionarea celor 20.000 de elevi din Gorj cu aceste produse, conducerea Prefecturii Gorj cauta spatii pentru depozitarea laptelui si a cornurilor. Pina in prezent, in judet nu exista decit opt centre de distributie, aici urmind sa fie trimise in prima faza produsele respective.

(E.M.)

Formatia Candy va cinta la Festivalul berii de la Tirgu Jiu

Municipiul Tirgu Jiu va gazdui la sfirsitul acestei saptamini o noua editie a Festivalului berii. Manifestarea se va derula pe parcursul a trei zile si va fi organizata de primarie in colaborare cu o societate privata. 15 firme de bere din toata tara si-au anuntat deja participarea. Corturile si terasele acestora vor fi amplasate, incepind de miine, intr-un spatiu special amenajat in fata primariei. Punctul de atractie al acestui festival va fi concertul pe care formatia Candy il va sustine duminica pe o scena in aer liber din centrul orasului. Desi primarul Florin Circiumaru declarase initial ca festivalul se va organiza fara nici o contributie de la bugetul local si ca nu va fi invitata nici o formatie cunoscuta, consilierii locali au aprobat 900 de dolari pentru onorariul fetelor de la Candy. De asemenea, cheltuielile legate de transportul si cazarea acestei formatii vor fi suportate tot de primarie. La festival vor mai participa patru formatii: R-vers, Nasu, Triton si Dolce Vita.

(C.C.)

Reclamatie pentru unghii murdare

Un cetatean din Tirgu Jiu a facut o reclamatie la primarie, prin care isi manifesta nemultumirea ca o vinzatoare din Piata Centrala din municipiu avea unghiile murdare. Acesta a mers sa cumpere brinza si a ramas oripilat cind a vazut unghiile vinzatoarei, care erau extrem de murdare. Primarul Florin Circiumaru a declarat ca a dat dispozitii angajatilor sai pentru a putea rezolva intr-un fel aceasta problema. Acesta a mai spus ca va fi foarte greu sa controleze in fiecare dimineata unghiile comerciantilor, dar spera ca unul dintre angajatii primariei sa gaseasca o solutie.

(E.M.)

Exit mobile version