Acasă Local Stiri diverse

Stiri diverse

Un segarcean a fost dat disparut in timp ce era la pescuit

Marcel Muta, de 33 de ani, din Segarcea, s-a intors acasa joi, 4 iulie, la aproape o saptamina dupa ce fusese dat disparut. Vineri, 28 iunie, Cornelia Barbu a alertat politia ca fratele sau a disparut de la domiciliu. Dupa zile intregi de cercetari zadarnice ale oamenilor legii, Marcel Muta a aparut „din senin“. El s-a aratat consternat ca a fost dat disparut in timp ce era plecat, de fapt, la pescuit. Singura lui „vina“ este ca nu si-a anuntat sora ca va privi mai mult timp firul intins al unditei.

(R.G.)

Viol in grup

C.M.P., de 15 ani, din Corabia, a sesizat zilele trecute politia locala ca, in seara de 2 iulie, in jurul orei 23.00, in timp ce se indrepta spre casa, a fost violata de trei tineri. Cei trei „cavaleri“ – Daniel Costel Pana, de 18 ani, Nicolae Baciu, de 18 ani, si Mihai Andrei, de 16 ani, toti din Corabia, au abordat-o pe tinara si au condus-o apoi intr-o parcela cultivata cu vita-de-vie din apropierea locuintei sale, unde respectivii au intretinut raporturi sexuale cu C.M.P. In prezent, politistii ii cauta pe autorii faptei, acestia disparind de la domiciliu. Daca victima isi va mentine declaratiile, este foarte posibil ca violatorii sa stea dupa gratii intre doi si sapte ani.

(M.M.)

Arestat pentru ca si-a amenintat concubina

Eugen Zamfirache, de 31 ani, din Orsova, a patruns cu forta in locuinta lui Moisonie Solomon, din aceeasi localitate, si a adresat cuvinte jignitoare si amenintari la adresa membrilor familiei acestuia, tulburind si linistea celorlalti locatari. Barbatul a provocat scandalul, in urma unor discutii contradictorii pe care le-a avut cu Gigea Adriana, concubina sa si fiica lui Moisonie Solomon. Lui Zamfirache Eugen i s-a intocmit dosar penal pentru violare de domiciliu si a fost introdus in arestul politiei, pentru 30 de zile, pentru amenintari violente si tulburarea linistii publice.

(F.L.)

Drumul European 70 a fost blocat cu site de frigider din Turcia

Cetateanul turc Ismail Naiman, soferul unui autotir, nu a adaptat viteza la conditiile de drum, in seara de 4 iulie, in jurul orei 21.30, la km 328+800 al Drumului European 70, in comuna Simian-Mehedinti, in apropierea Dealului Balota, si, intr-o curba periculoasa, a derapat, iar camionul s-a rasturnat. Autovehiculul transporta site pentru frigidere din Turcia. Din cauza faptului ca peretii remorcii autotirului s-au desprins, marfa s-a imprastiat pe o distanta de 400-500 de metri pe DN 6, paralizind circulatia pentru citeva zeci de minute. Pentru deblocarea drumului, au intervenit atit politistii, cit si cetatenii din Simian. Nu s-au inregistrat victime omenesti.

(F.L.)

Scandalagiul din Cerneti

Ovreiu Gheorghe, de 47 de ani, din satul Cerneti, comuna Simian-Mehedinti, a fost introdus joi in arestul Inspectoratului Judetean al Politiei, fiind retinut pentru tulburarea linistii si ordinii publice. Marti, acesta a provocat un scandal in satul Cerneti si, pe fondul unei dispute mai vechi, l-a ranit pe Serban Dumitru, de 22 de ani, din aceeasi localitate, caruia i-a aplicat doua lovituri cu un obiect ascutit.

(F.L.)

I-au ars hambarul si trei tone de fin

Pompierii sectiei Strehaia-Mehedinti au fost solicitati joi dupa-amiaza sa intervina la un incendiu izbucnit la gospodaria lui Roman Dumitru, de 72 de ani, din satul Rocsoreni. Ei au reusit sa localizeze si sa lichideze focul, dar au ars hambarul si adapostul de animale, pe o suprafata de circa 100 de metri patrati si aproximativ trei tone de fin. Cauza incendiului a fost focul lasat nesupravegheat de catre proprietar.

(F.L.)

Carne alterata – scoasa la comercializare

Inspectorii Directiei Sanitar-Veterinare (DSV) Mehedinti au depistat, la un control efectuat impreuna cu inspectorii SANEPID, joi dimineata, la societatea EL FISH SRL, de pe strada Cicero, din Drobeta Turnu Severin, produse din carne alterate, in valoare de sase milioane de lei. Pentru deficientele majore constatate, inspectorii i-au aplicat administratorului societatii o amenda contraventionala in valoare de patru milioane de lei. Totodata, ei au luat masura inchiderii unitatii pina la remedierea neregulilor.

(F.L.)

Exit mobile version