Acasă Actualitate 10 medii de 10 la titularizare în Dolj

10 medii de 10 la titularizare în Dolj

În Dolj, în cele 3 centre de examen, s-au prezentat 731 de candidaţi
În Dolj, în cele 3 centre de examen, s-au prezentat 731 de candidaţi

Cadrele didactice care s-au înscris la concursul de titularizare au aflat, ieri, ce note au obţinut. Cei nemulţumiţi de note pot depune contestaţii inclusiv astăzi, 5 august. Primele rezultate arată că în Dolj au fost obţinute 10 medii de 10. Mulţi dintre profesorii de 10 nu au posbilitatea de a se titulariza pentru că nu sunt posturi viabile pe patru ani.

Ministerul Educației și Cercetării a publicat pe site-ul titularizare.edu.ro rezultatele obținute de cadrele didactice, care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2020. În judeţul Dolj, procentul notelor peste 7  este de 65,57%. Conform datelor centralizate de Inspectoratul Şcolar Judeţan Dolj, la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar s-au prezentat 696 candidați din totalul de 789 de candidați înscriși.


„În centrele de evaluare au fost notate 639 de lucrări, întrucât 56 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, iar o lucrare la educație fizică și sport a fost anulată din motive legate de nerespectarea metodologiei. 566 de candidaţi au obţinut note peste 5. Alţi147 de candidaţi au obţinut note între 5 şi 6,99. 73 de candidaţi au obţinut note sub 5”, se arată în comunicatul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.

10 candidaţi de 10 în Dolj

10 candidați au reuşit să obţină nota 10. Patru note de 10 au fost obţinute la educatoare. Trei dintre candidatele de 10 la educatoare sunt fără grad didactic. Alte două note de 10 sunt la educaţie fizică şi sport, iar unul dintre candidaţi nu are vechime. Câte o medie 10 a fost obţinută la învăţători, la religie ortodoxă, geografie şi consiliere psihopedagogică. Deşi s-au publicat 64 de posturi viabile pe patru ani, mulţi dintre candidaţii de 10 nu se vor putea titulariza în Dolj. Pentru specializările geografie, educaţie fizică geografie şi consiliere pishopedagogică nu sunt posturi vacante pe patru ani, la nivelul judeţului.

Pentru educatoare sunt posturi vacante, dar acestea se pot ocupa numai în anumite condiţii. „Cele trei posturi pentru educatoare sunt la grădiniţă privată şi chiar dacă sunt viabile pe patru ani, pentru a se titulariza candidaţii au nevoie de un acord din partea unităţii respective”, a explicat inspectorul şcolar general adjunct, Alexandru Gîdăr. Anul acesta pentru titularizare mai multe şanse sunt la învăţători. Au fost publicate şase posturi. Cele mai multe posturi titularizabile sunt la muzică şi la instruire practică.

Ierarhia la nivel naţional

În ceea ce priveşte situaţia la nivel naţional în următoarele județe s-a înregistrat o rată de promovare de peste 64%, astfel: Cluj – 69,66%, Dolj – 65,57%, Brașov – 64,16%. În Capitală, procentul de promovare înregistrat este de 64,43%.Situaţia se mai poate schimba după contestaţii.
Contestațiile pot fi depuse la sediile inspectoratelor școlare județene sau transmise prin mijloace electronice inclusiv atăzi 5 august, până la ora 12:00. 
Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul menționat anterior, în data de 11 august.
Conform metodologiei pentru ocuparea posturilor din învăţământul preuniversitar, pentru angajarea titularizare, candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 iar pentru angajarea pe perioadă determinată, minimum nota 5.

Când vor fi şedinţele publice


Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratul școlar în intervalul 12 – 14 august. „Pe 12 august sunt şedinţe publice pentru candidaţii care au obţinut minimum 7 la titularizare şi fac dovada prin adeverinţe că activează pe posturi care sunt vacante patru ani. Aceştia se pot titulariza pe posturile respective.

Pe 13 august este şedinţa cea mare. Se vor repartiza posturile vacante pe patru ani pentru cei cu medii peste 7. La această şedinţă participă şi titularii care au obţinut note peste 7 şi ei pot cere posturi cu o viabilitate mai mică, de un an. Şi la această şedinţă se vor rezolva şi vor avea prioritate titularii care au intrat pe parcurs în restrângere de activitate sau care au nevoie de completare de normă”, a precizat Alexandru Gîdăr, inspector şcolar general adjunct şi preşedintele comisiei judeţene de mobilitate.

Exit mobile version