Acasă Actualitate Şofer de autobuz, băgat în spital de un pasager

Şofer de autobuz, băgat în spital de un pasager

Tânărul care a bătut un șofer de autobuz și apoi a fugit, găsit de polițiști
Tânărul care a bătut un șofer de autobuz și apoi a fugit, găsit de polițiști

Şoferul unui autobuz de transport în comun din Timişoara a fost lovit de un pasager, în urma unui conflict izbucnit între cei doi. Şoferul a suferit o fractură de șold și a fost operat de urgență. Poliţiştii îl caută pe agresor.

Incidentul a avut loc pe strada Martirilor, unde întoarce autobuzul Expres 3, scrie Opiniatimișoarei.

Din declarațiile șoferului STPT, scandalul ar fi pornit după ce, în stație, el nu ar fi deschis prima ușă a autobuzului, ci doar pe celelalte. Tânărul ar fi venit la el să îl întrebe de ce nu a deschis toate ușile, l-ar fi înjurat și l-ar fi provocat să coboare din autobuz.

Șoferul a ajuns la spital, unde a fost operat de urgență

După ce a coborât, șoferul a fost luat la pumni, s-a prăbușit la pământ și nu s-a mai putut ridica. Bătăușul a plecat nestingherit.

Scena a fost surprinsă de camerele de supraveghere.

”La data de 26.04.2024, în jurul orei 17.47, poliţiştii Secţiei 2 Urbane Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că şoferul unui autobuz, în vârstă de 63 de ani, ar fi avut un conflict cu un pasager, în staţia Calea Martirilor din Timişoara, ulterior fiind lovit de acesta. Bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate”, a transmis, luni după-amiază, IPJ Timiş.

Şoferul de autobuz are fractură de şold, iar medicii l-au operat de urgenţă şi i-au pus o proteză.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru lovire sau alte violente şi continuă cercetările pentru depistarea bărbatului agresor.

Citește și: Taxiuri zburătoare, produse în masă în China

Exit mobile version