Acasă Actualitate Australia: Mii de persoane au fost evacuate dintr-un bloc-turn din Sydney după...

Australia: Mii de persoane au fost evacuate dintr-un bloc-turn din Sydney după ce clădirea s-a fisurat

Poliţia australiană a evacuat luni mai multe mii de persoane după apariţia unei fisuri la un bloc-turn cu 38 de etaje, recent construit, situat în vestul oraşului Sydney, relatează AFP. Aproape 3.000 de persoane, care locuiau în blocul respectiv sau în clădirile vecine, au fost sfătuite să-şi părăsească urgent locuinţele. Experţii au început să cerceteze clădirea, care s-a deplasat ”cu unu sau doi milimetri”, scrie Agerpres. 

”Poliţia a fost informată în legătură cu un zgomot puternic la nivelul 10 al imobilului” de locuit, denumit Opal Tower, şi ”a descoperit că există o fisură”, a declarat şeful interimar al serviciilor regionale pentru incendii şi acţiuni de salvare, Greg Wright. Potrivit canalului televiziunii naţionale ABC, blocul a fost construit recent şi a fost dat în folosinţă în acest an, cu 392 de locuinţe, scrie Agerpres. 

A făcut studii de jurnalism la Université Lille 3, Charles de Gaulle, în Franţa şi este o persoană căreia îi place comunicarea şi socializarea. Vrea să fie informată şi să aleagă conform propriei conştiințe şi nu după cum dictează obiceiurile comunității. Îi place să citească şi să meargă la teatru.
Exit mobile version