22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalMinistrul Muncii: ”În sistemul de pensii din România există o bombă cu ceas”

Ministrul Muncii: ”În sistemul de pensii din România există o bombă cu ceas”

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, susţine că există „o bombă cu ceas” în sistemul de pensii din România, deficitul fiind în prezent de 16,7 miliarde de lei, iar pericolul este ca în viitor puterea de cumpărare a celor cu pensie medie să fie foarte scăzută.

„În spaţiul public circulă o serie de dezinformări (…). Cert este că, în privinţa pensionării, noi ne-am asumat în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă să reformăm acest sistem, întrucât este gravat de inechităţi în sensul în care există condiţii diferite de pensionare în funcţie de anul de pensionare. Există clivaje uriaşe între pensia minimă socială şi cea mai mare pensie în plată, în sistemul public.

Există milioane de lei plătite anual pentru procese câştigate de pensionari împotriva statului în ceea ce priveşte calculul pensiei. Mai mult decât atât, în sistemul de pensii din România există o bombă cu ceas, pe care dacă noi nu o dezamorsăm, riscăm ca la un anumit moment puterea de cumpărare a pensiei medii în România să scadă atât de mult încât, practic, în loc de 1.500 de lei cât este acum o pensie medie, să se poată cumpăra cu o pensie medie în România echivalentul a 500 de lei”, a declarat vineri, la Sibiu, ministrul Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acesteia, 5 milioane de dosare de pensii urmează să fie digitalizate.

„Există un studiu care arată că dacă nu corectăm acest deficit cronic de finanţare la bugetul de asigurări sociale, puterea de cumpărare a pensiilor în România va scădea dramatic. În momentul de faţă, deficitul bugetar, deficitul la bugetul de pensii este de 16,7 miliarde de lei, ceea ce înseamnă că anual de la bugetul de stat se transferă către bugetul de pensii sume consistente şi, dacă nu facem ceva, în creştere.

V-am oferit aceste date pentru a înţelege de ce vorbim de reformă. (…) Există în acest plan de reformă, componenta tehnică prin care cinci milioane de dosare de pensii sunt digitalizate, sunt transferate milioane de date dintr-un format electronic învechit, în dosare moderne digitale. De asemenea vorbim de o nouă legislaţie în privinţa pensiilor, care să conducă la eliminarea acestor probleme”, a mai spus Raluca Turcan.

Potrivit ministrului Muncii, stagiul minim de cotizare la pensie rămâne de 15 ani.

„Nu vom opera modificări în privinţa stagiului minim de cotizare, adică de 15 ani, nu va creşte (…). De asemenea, va exista varianta pensionării anticipate, dar această pensionare anticipată trebuie acceptată aşa cum este prevăzută şi în legislaţia de astăzi. Nu creşte exponenţial numărul de ani stagiul maxim de cotizare, (…) ci vorbim de menţinerea stagiului maxim de cotizare şi posibilitatea pensionării înainte de îndeplinirea vârstei legale de pensionare, dacă mai lucrează încă opt ani. Această posibilitate este şi astăzi în Legea pensiilor”, a explicat Raluca Turcan.

Ministrul Raluca Turcan a participat vineri, la sediul Consiliului Judeţean Sibiu, la un eveniment dedicat angajării în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilităţi numit „#Vreau #Pot să lucrez!”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS