Acasă Eveniment (VIDEO) Olt: Tineri reținuți pentru distrugere și tulburarea liniștii publice

(VIDEO) Olt: Tineri reținuți pentru distrugere și tulburarea liniștii publice

Trei tineri au fost reținuți pentru distrugere și tulburarea liniștii publice, de polițiștii din Balș, județul Olt.

Pe 24 martie, polițiștii din Balș au fost sesizați, prin apel 112, de către un tânăr din localitate, că mai multe persoane care aveau asupra lor arme albe ar fi încercat să pătrundă în locuința sa: Acestea l-ar fi amenințat cu acte de violență.

A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare. Cercetările au fost continuate în vederea identificării autorilor și dispunerii măsurilor legale.

Polițiștii au identificat trei tineri, cu vârste cuprinse între 23 și 29 de ani, toți din orașul Balș, bănuiți de comiterea faptelor.

În urma probatoriului administrat, s-a dispus schimbarea încadrării juridice. Cercetările au fost continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Ieri, pe numele celor trei tineri a fost emisă câte o ordonanță de reținere pentru 24 de ore. Aceștia au fost introduși în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Citește și: O autoutilitară a intrat în refugiul unei staţii de autobuz din Piteşti. Șoferul, găsit inconştient

Exit mobile version