Acasă Eveniment Atiq Ahmed, fost politician indian și fratele său, împușcați în direct la...

Atiq Ahmed, fost politician indian și fratele său, împușcați în direct la televizor

Atiq Ahmed, fost politician indian și fratele său, au fost împușcați în direct la televizor, potrivit BBC.

Atiq Ahmed, condamnat pentru răpire a fost împuşcat mortal, în direct, la televizor, împreună cu fratele său. Atiq Ahmed, care se afla sub escorta poliţiei şi se confrunta cu acuzaţii de crimă şi agresiune, vorbea cu jurnaliştii când focuri de armă au fost trase aproape de capul său.

După ce au fost trase focuri de armă, trei bărbaţi care susţinuseră că sunt jurnalişti s-au predat rapid. Ei aufost luaţi în custodie, a informat presa locală.

Videoclipul îi arăta pe Ahmed şi fratele său, Ashraf, vorbind cu jurnaliştii în drum spre un control medical la un spital din apropiere. În filmare, Ahmed este întrebat dacă a participat la înmormântarea fiului său, iar ultimele sale cuvinte către camera sunt: „Nu ne-au luat, aşa că nu ne-am dus”.

Asad, fiul adolescent al lui Ahmed a fost împuşcat mortal de poliţie la începutul săptămânii. El împreună cu un alt bărbat erau căutaţi în legătură cu un caz de crimă. Amândoi și-au pierdut viața într-un schim de focuri cu poliția. Ahmed susţinuse anterior că poliţia îi ameninţa viaţa.

Cei trei bărbaţi care se pozaseră în jurnalişti s-au predat la scurt timp după atentat, a informat presa locală. Un poliţist şi un jurnalist au fost, de asemenea, răniţi la faţa locului.

Ahmed era acuzat de crimă

Ahmed şi fratele său se aflau în custodia poliţiei şi fuseseră duşi la Prayagraj din Uttar Pradesh. Ahmed se confrunta cu acuzaţii de crimă şi agresiune.

A fost închis în 2019 după ce a fost condamnat pentru răpire. Luna trecută, Curtea Supremă a Indiei a refuzat să-i asculte petiţia în care el susţinea că poliţia îi ameninţa viaţa.

Uttar Pradesh este guvernat de BJP-ul naţionalist hindus, iar partidele de opoziţie au criticat crimele drept o problemă de securitate.

Peste 180 de persoane care se confruntă cu diverse acuzaţii au fost ucise de poliţie în statul Uttar Pradesh în ultimii şase ani. Partidele de opoziţie spun că există un climat de frică.

Activiştii pentru drepturi acuză poliţia că comite crime extrajudiciare, pe care guvernul statului le neagă.

Citește și: Învierea Domnului, sărbătorită de mii de credincioși

Exit mobile version