Acasă Eveniment Şoferiţă rănită după ce s-a tamponat cu un microbuz

Şoferiţă rănită după ce s-a tamponat cu un microbuz

Bărbat accidentat mortal când traversa strada neregulamentar
Bărbat accidentat mortal când traversa strada neregulamentar

Un microbuz de transport persoane în care se aflau 11 pasageri şi un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 41 de ani, au fost implicate, luni, într-un accident rutier pe DN 24A, informează Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, în urma accidentului şoferiţa a rămas încarcerată, însă nu a fost nimeni rănit dintre persoanele aflate în microbuz.

„Detaşamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu o autospecială de stingere echipată cu modul pentru descarcerare-deblocare şi un echipaj specializat la un accident rutier produs pe DN 24, în localitatea Muntenii de Sus. La faţa locului a fost deplasată şi o ambulanţă tip C aparţinând SAJ Vaslui.

În accident au fost implicate un autoturism şi un microbuz pentru transport persoane.

Echipajul ajuns la locul intervenţiei a găsit două autovehicule avariate. În microbuz se aflau 12 persoane, dintre care niciuna nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. În autoturismul avariat a fost găsită o femeie blocată.

După deblocarea victimei, femeia în vârstă de 41 ani a fost preluată de echipajul ambulanţei SAJ Vaslui pentru a fi evaluată medical. Pompierii militari au asigurat măsuri PSI”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Potrivit primelor cercetări efectuate la locul producerii evenimentului, şoferul microbuzului nu a acordat prioritate autoturismului care se deplasa pe direcţia Vaslui-Iaşi.

„Conducătorii auto ai celor două vehicule au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri. Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili în ce împrejurări s-a produs accidentul. În cauză a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.

Exit mobile version