Acasă Eveniment (VIDEO) Un avion s-a prăbușit lângă un liceu, în California. Cel puțin...

(VIDEO) Un avion s-a prăbușit lângă un liceu, în California. Cel puțin două persoane au murit

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit lângă un liceu, la Santee, la est de San Diego, în California. Cel puţin două persoane au murit, alte două au fost rănite, iar mai multe case au fost avariate, au anunţat autorităţile locale, scrie presa locală.
Presa locală scrie că vctimele sunt pilotul avionului şi un livrator de la compania UPS, al cărui camion a fost distrus într-o explozie.

https://twitter.com/USNewsBlock/status/1447661660727128071?ref_src=twsrc%5Etfw%7Ctwcamp%5Etweetembed%7Ctwterm%5E1447661660727128071%7Ctwgr%5E%7Ctwcon%5Es1_&ref_url=https%3A%2F%2Fstirileprotv.ro%2Fstiri%2Finternational%2Fun-avion-s-a-prabusit-langa-un-liceu-in-california-cel-putin-doua-persoane-au-murit-video.html

Alte două persoane au suferit arsuri şi au fost transportate la un spital.

Cel puţin două case au fost distruse de un incendiu care a urmat exploziei, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter Primăria Santee.
”Un mic (avion) bimotor s-a prăbuşit peste două case la Santee luni la prânz (ora locală)”, a anunţat primăria.

Avionul, un Cessna bimotor de tp C340, se îndrepta către Yuma, în Arizona, de la aeroportul din Montgomery Field de la San Francisco, însă a întâmpinat probleme şi a încercat să aterizeze la Gillespie Field, în apropiere de liceu, unde s-a prăbuşit, potrivit USA Today.

Exit mobile version