Acasă Eveniment Gardul locuinţei lui Cârţu, mâzgălit a doua oară de suporteri

Gardul locuinţei lui Cârţu, mâzgălit a doua oară de suporteri

Foto: Facebook - Peluze Româneşti

Gardul locuinţei lui Sorin Cârțu, președintele clubului Universitatea Craiova, a fost vandalizat, noaptea trecută, de persoane necunoscute. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în mai 2020, însă nici până acum poliţiştii nu au reuşit să identifice autorul sau autorii mesajelor.

Pe gardul casei lui Sorin Cârţi au fost scrise mesaje de genul „Mori!”, „Nu uitam, Nu iertam”, „Cartu = sifon”, „C$U = clona”, „PS 97”. O fotografie cu aceste mesaje a fost publicată pe pagina de Facebook „Peluze Româneşti”.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, poliţiştii de la Secţia 4 s-au sesizat din oficiu şi au întocmit un dosar penal.

„În această dimineață, polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Craiova s-au sesizat, din oficiu, cu privire la faptul că pe gardul unui imobil, situat pe strada Blanduziei din Craiova, au fost scrise mesaje la adresa proprietarului şi a unui club de fotbal din localitate.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de distrugere, cercetările fiind continuate, pentru identificarea persoanelor și tragerii acestora la răspundere, urmând ca la finalizare să fie propusă soluție prin unitatea de parchet competentă”, au precizat oamenii legii.

Vandalizare cu repetiţie

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în mai, anul trecut. Pe gardul lui Cârţu, cel mai probabil reprezentanții Peluzei Sud 97, au scris cuvinte jignitoare, plus apelativele de „clonat“ și „vândut“.

Şi atunci a fost întocmit un dosar penal pentru distrugere, însă până în prezent autorii nu au fost identificaţi. Întrebaţi despre acest dosar, poliţiştii doljeni au explicat pentru GdS că „se continuă cercetările pentru identificarea persoanei sau persoanelor care ar fi comis fapta”.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version