Acasă Eveniment Reținuți pentru trafic de droguri

Reținuți pentru trafic de droguri

Polițiștii au confiscat 4 kilograme de droguri

Două persoane bănuite de efectuarea fără drept de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive au fost reținute în urma unor acțiuni ale polițiștilor și procurorilor D.I.I.C.O.T. din Bistrița-Năsăud.

La data de 10.08.2021, doi inculpați au procurat și transportat fără drept, în vederea comercializării, cantitatea de 4 kilograme de substanțe susceptibile a produce efecte psihoactive.

La data de 11.08.2021, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bistrița – Năsăud împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Bistrița – Năsăud și IPJ Bistrița – Năsăud au efectuat o acțiune de prindere în flagrant a celor 2 inculpați, în urma căreia au descoperite cele 4 kilograme de substanțe psihoactive, precum și sumele de 120 de euro și 5.200 de lei.

Ulterior, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bistriţa – Năsăud împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul S.C.C.O Bistriţa – Năsăud au efectuat 4 percheziții domiciliare, ocazie cu care au mai fost ridicate sumele de 6.300 de lei și 2.840 euro.


La aceeași dată, Tribunalul Bistrița-Năsăud a dispus arestarea preventivă a 2 inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.
Extinzând cercetările, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Bistriţa – Năsăud au dispus, la data de 11.08.2021, reținerea altor doi suspecți, pe o perioadă de 24 de ore, urmând ca și aceștia să fie prezentați, în cursul zilei de astăzi, Tribunalului Bistrița-Năsăud cu propunere de arestare preventivă.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Exit mobile version