Acasă Eveniment Femeie de 39 de ani, ucisă de un şofer fără permis

Femeie de 39 de ani, ucisă de un şofer fără permis

O femeie de 39 de ani, din comuna doljeană Cernăteşti şi-a pierdut viaţa în urma unui accident produs azi-noapte, în localitate. Potrivit poliţiştilor doljeni, accidentul a fost provocat de un tânăr de 20 de ani, din comună, care nu are permis de conducere.

Ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conucere fără permis. Acestea sunt infracţiunile de care este acuzat un tânăr de 20 de ani, din comuna Cernăteşti. Poliţiştii doljeni spun că tânărul, care conducea un autoturism în comună, a pierdut controlul direcţiei şi a lovit trei persoane care circulau pe marginea drumului. Este vorba de o femeie de 39 de ani şi de două fete de 12 şi 15 ani.

„În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că un tânăr de 20 de ani, din Cernătești, care conducea un autoturism pe DC 120, a pierdut controlulul volanului și a lovit cu partea laterală a autoturismului o femeie de 39 de ani, din Cernătești și două minore de 12 și 15 ani, din Cernătești, respectiv Motru, care se aflau pe marginea drumului public. Cele trei victime au fost transportate la spital conștiente, însă ulterior, în cursul acestei zile, polițiștii au fost sesizați cu privire la decesul femeii de 39 de ani. Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că tânărul de 20 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”, au precizat oamenii legii.

Aceştia din urmă mai spun că a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducere fără permis.

A absolvit Facultatea de Filosofie-Sociologie din cadrul Universitatii din Craiova in anul 2003, iar un an mai tarziu Masteratul in Sociologia Comunicarii si Jurnalism. Din 2004 lucreaza in presa, iar in 2005 s-a alaturat colectivului Gazeta de Sud. Din toamna aceluiasi an, misiunea colegului nostru este de a informa cititorii Gazeta de Sud despre cele mai recente si de interes evenimente petrecute in Craiova, Oltenia, dar si la nivel national.
Exit mobile version