Acasă Eveniment Primul cadru medical din Sibiu decedat din cauza COVID-19

Primul cadru medical din Sibiu decedat din cauza COVID-19

Spitalul Judeţean Sibiu a anunţaț decesul din cauza noului coronavirus al primului cadru medical din judeţ: o asistentă medicală în vârstă de 50 de ani. „Sperăm ca sacrificiile personalului medical să nu fie zadarnice şi lumea să înţeleagă că traversăm cu toţii o perioadă dificilă, în care pericolul reprezentat de COVID-19 nu a trecut”, este mesajul transmis de unitatea medicală.

Asistenta lucra la Secția Nefrologie și era internată la Terapie Intensivă.

”Este dureros când un cadru medical pierde lupta împotriva COVID-19 şi nu există suficiente cuvinte pentru a măsura tristeţea care ne încearcă în aceste momente, când viaţa şi cariera unui OM care mai avea multe de oferit, a fost curmată mult prea repede. Colega noastră a fost persoană deosebită, o asistentă medicală competentă, dedicată permanent meseriei şi pacienţilor pe care i-a îngrijit cu profesionalism. A fost preţuită deopotrivă de colegi şi pacienţi şi va rămâne mereu în amintirea noastră”, a transmis, luni, Spitalul Judeţean Sibiu, potrivit News.ro.

Reprezentanţii unităţii medicale trag un semnal de alarmă către populație, să înțeleagă importanța respectării măsurilor sanitare:

”Sperăm ca sacrificiile personalului medical să nu fie zadarnice şi lumea să înţeleagă că traversăm cu toţii o perioadă dificilă, în care pericolul reprezentat de COVID-19 nu a trecut. Virusul este prezent, nu îşi alege victimele şi este de datoria noastră a tuturor să dovedim că am înţeles că trebuie să ne protejăm pe noi şi pe toţi semenii noştri, prin respectarea măsurilor ce ne pot salva viaţa”.

Exit mobile version