Acasă Sport Tenis Jaqueline Cristian a defilat și la Zagreb! E din nou campioană și...

Jaqueline Cristian a defilat și la Zagreb! E din nou campioană și urcă în clasamentul WTA

Jaqueline Cristian impresionează de la turneu la turneu! Românca a cucerit duminică titlul de la Zagreb, după ce le-a învins în aceeași zi pe Monnet (în semifinală) și Seidel (în finală).

Sâmbătă, Jaqueline Cristian a trecut de franțuzoaica Monnet, în vârstă de 21 de ani, aflată pe locul 203 WTA. Sportiva noastră a învins-o pe Carole Monnet cu scorul de 6-4, 6-3, iar la scurt timp a revenit pe teren pentru meciul din ultimul act. Chiar dacă a avut o sarcină dificilă, jucând două meciuri în aceeași zi, Jaqueline Cristian s-a descurcat de minune și a triumfat și la Zagreb, într-o nouă competiție ITF.

În marea finală a turneului de la Zagreb, Jaqueline Cristian a învins-o în trei seturi foarte disputate pe sportiva din Germania, Ella Seidel, ocupantă a locului 482 WTA. A fost 6-1, 3-6, 7-6 (0) pentru româncă, după o oră și 53 de minute de joc.

Pentru sportiva noastră, acesta este cel de-al 14-lea titlu ITF din carieră, notează Eurosport. Cristian a început această săptămână pe locul 159 WTA, însă e pe locul 133 în ierarhia LIVE.

Citește și: Sorana Cîrstea a cedat în fața lui Ostapenko la Roma! România rămâne fără reprezentant

Exit mobile version