Acasă Sport Fotbal Juniorii Under 14 din judeţele Olteniei şi din Argeş, testaţi pe „Aripile“

Juniorii Under 14 din judeţele Olteniei şi din Argeş, testaţi pe „Aripile“

Terenul sintetic al bazei sportive „Aripile” a găzduit astăzi o amplă acţiune de selecţie a Federaţiei Române de Fotbal ce i-a vizat pe juniorii sub 14 ani din judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Olt şi Argeş. Asta pentru că referenţii zonali trebuie să aleagă 2 portari şi 15 jucători de câmp în vederea participării la faza finală de la Mogoşoaia sau Buftea. Acolo urmează să se formeze şi lotul naţional al României U14.

La „Aripile“ a fost prezent şi fostul mare internaţional Miodrag Belodedici, membru al Comisiei Tehnice din cadrul FRF, care i-a încurajat pe puşti.

Alin Staicu: „Băieţii sunt senzaţionali“

De acţiunea din Bănie s-a ocupat Alin Staicu, directorul CSS Craiova şi totodată referentul Doljului. Acesta s-a declarat mulţumit de nivelul arătat de puşti.

Foto: Alex Vîrtosu

„După mult timp am revenit în activitate, ca să zic aşa, pentru acţiunile de selecţie organizate de FRF. Ne bucurăm din suflet că şi vremea ne ajută, iar băieţii sunt senzaţionali. Sunt bucuroşi că au revenit pe teren şi pot să joace fotbal cu o anumită miză. Scopul acestei acţiuni este de a prezenta către FRF cei mai buni 17 juniori din regiunea Olteniei şi nu numai, pentru că participă şi Argeşul. Aşa am fost repartizaţi. Cele 5 judeţe ale Olteniei, plus judeţul Argeş.

Am avut plăcerea să-l avem ca oaspete şi pe Miodrag Belodedici, iar copiii au fost foarte bucuroşi de oaspetele nostru. Cred că i-a motivat discursul pe l-a ţinut fostul mare fotbalist. După jocul de astăzi, al cărui rezultat nu ne-a interesat absolut deloc, noi, cei şase referenţi zonali, vom nominaliza cei 15 jucători de câmp şi 2 portari, cei mai buni, care să reprezinte regiunea Olteniei la acţiunea finală. Aceasta va fi organizată de FRF la Mogoşoaia sau Buftea, cu scopul de a forma lotul naţional de juniori al României la categoria aceasta de vârstă, de copii născuţi în anul 2007”, a declarat Alin Staicu, pentru GdS.

Foto: Alex Vîrtosu

Cele două echipe care s-au duelat astăzi au fost compuse astfel:

Dolj + Gorj + Mehedinţi: portari: Ionuţ Bută (CS Pandurii Târgu Jiu), Gabriel Ciauşu (Pro Junior Craiova); jucători de câmp: Florin Alexandru Gaşpar (CSS Craiova), Geovani Dumitru, Eric Popescu, Rareş Vozaru, Mario Ilie, David Manea, Mario Piţiche (toţi de la Pro Junior Craiova), Antonio Surcel, Fabian Grad, Mario Ţambu, Albert Filip, Adrian Raşoveanu (toţi CS Pandurii Târgu Jiu), Gabriel Ciobanu (Oltenia Junior), Luca Screciu, Dragoş Găină (ambii de la ACS Luceafărul).

VEZI GALERIA FOTO!

Argeş + Olt + Vâlcea: portari: Andrei Wagner (LPS Viitorul Piteşti), Gabriel Grigorie (ACS I Sport Vâlcea); jucători de câmp: Andrei Vişa, Elin Şein (ambii de la LPS Viitorul Piteşti), Andrei Floroiu (CN Dinicu Golescu Câmpulung), Robert Comănescu, Andrei Iosifescu, David Marin (toţi trei de la ACS Campionii FC Argeş), Ştefan Lujeru, Mario Gălan (ambii CSS Corabia), Adrian Creangă (ACS Olzmpic Rm. Vâlcea), Bogdan Moşoiu, Paul Oprea (ambii CS Mioveni), Ianis Pîrvu, Mihai Toma, Darius Grigore (toţi trei AFC Dani Coman), Andrei Ionescu (CSM Slatina).

Citeşte şi:

Exit mobile version