Acasă Local Dolj Medic din Craiova, cercetat pentru ucidere din culpă

Medic din Craiova, cercetat pentru ucidere din culpă

Poliţiştii doljeni au anunţat că se continuă cercetările pentru ucidere din culpă, după decesul unei femei de 52 de ani, care a intrat în stop cardio-respirator în urma unei intervenții de explorare endoscopică, efectuată de către un medic craiovean. Incidentul a avut loc pe data de 4 aprilie, iar femeia a decedat pe 3 mai. Acelaşi medic a fost deferit justiţiei într-un alt dosar de ucidere din culpă ca urmare a culpei medicale. Potrivit anchetatorilor, în timpul unei intervenţii chirurgicale, medicul ar fi provocat decesul unui pacient.

Reprezentanţii IPJ Dolj anunţau, în aprilie 2023, reţinerea unui medic din cadrul Spitalului de Urgenţă Craiova. Acesta era suspectat de comiterea a patru infracţiuni de ucidere din culpă ca urmare a culpei medicale. La acea dată, oamenii legii au explicat că patru pacienţi ar fi decedat în urma unor intervenţii chirurgicale făcute de medic.
„În fapt, bărbatul, în calitatea sa de medic, în cadrul unei unități medicale din municipiul Craiova, este bănuit că ar fi efectuat patru intervenții chirurgicale, respectiv prelevarea de probe biopsice, ulterior intervenind decesul a doi bărbați de 76 și 77 de ani, din Craiova și Plenița, respectiv două femei, de 64 și 66 de ani, ambele din Târgu Jiu”, au explicat poliţiştii doljeni. Pe 11 aprilie, procurorii au dispus plasarea sub control judiciar a medicului Demetrian Alin Dragoş.

Medic din Craiova, judecat pentru ucidere din culpă

Pe 23 ianuarie, procurorii au dispus trimiterea în judecată a medicului craiovean. Bărbatul a fost deferit justiţiei sub control judiciar.
„La data de 23.01.2024, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a dispus emiterea rechizitoriului și trimiterea în judecată, sub măsura preventivă a controlului judiciar, a inculpatului Demetrian Alin Dragoș, medic chirurg angajat al Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă ca urmare a culpei medicale(…).

La data de 13.09.2019, în calitate de medic operator principal, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, ca urmare a nerespectării măsurilor de prevedere pentru exercitarea profesiei de medic, specialitatea chirurgie toracică, Demetrian Alin Dragoș a efectuat în mod necorespunzător o mediastinoscopie cervicală anterioară tip Carlens asupra pacientului B.D. în timpul căreia a secționat accidental trunchiul brahiocefalic drept al pacientului, provocăndu-i o hemoragie externă masivă care a condus, în dimineața zilei de 14.09.2019, la moartea violentă a pacientului”, au explicat procurorii.

Aceştia din urmă au mai susţinut că între actul medical și decesul pacientului a existat o legătură de cauzalitate directă.

Infracţiuni asemănătoare în alt dosar

Acest dosar a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Craiova şi este în procedură de cameră preliminară. În dosarul penal s-au constituit părţi civile rudele pacientului decedat. Părţi responsabile civilmente sunt societatea de asigurări City Insurance (prin lichidator) şi Spitalul de Urgenţă Craiova.
Procurorii craioveni au mai precizat că s-a dispus disjungerea cauzei pentru alte trei infracţiuni de ucidere din culpă.
„Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus disjungerea cauzei și efectuarea de cercetări față de Demetrian Alin Dragoș, în calitate dc suspect, pentru săvârșirea, în împrejurări asemănătoare, a altor trei infracțiuni de ucidere din culpă ca urmare a culpei medicale”, au mai precizat procurorii.

A murit după o intervenție de explorare endoscopică

La începutul lunii aprilie, medicul ar fi făcut o intervenţie de explorare endoscopică, la o clinică privată. În urma intervenţiei, pacienta ar fi intrat în stop cardio-respirator. A fost transportată la Spitalul de Urgenţă Craiova, unde a rămas internată. Potrivit oamenilor legii, femeia a decedat pe data de 3 mai.

„În continuarea cercetărilor privind evenimentul produs în seara zilei de 4 aprilie, în urma căruia o femeie de 52 de ani, din municipiul Caracal, județul Olt, ar fi intrat în stop cardio-respirator în urma unei intervenții de explorare endoscopică, la 03.05.2024 a intervenit decesul acesteia.

Având în vedere probatoriul administrat până în prezent, coroborat cu concluziile medico-legale preliminare, precum și suspiciunea unui caz de malpraxis medical, cercetările vor fi continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă soluție temeinică și legală, prin unitatea de parchet competentă”, au transmis poliţiştii doljeni.

Exit mobile version