Acasă Sport Fotbal Liga Europa | CFR Cluj a remizat cu ȚSKA Sofia, în Gruia....

Liga Europa | CFR Cluj a remizat cu ȚSKA Sofia, în Gruia. Ardelenii joacă ultima șansă la Berna

Campioana României, CFR Cluj, a încheiat la egalitate, scor 0-0, partida susținută joi, pe teren propriu, în compania echipei bulgare ȚSKA Sofia. Partida a contat pentru etapa a 5-a din faza grupelor Ligii Europa.

CFR Cluj: Bălgrădean – Susic, Manea, Burcă, Camora – Chipciu, Djokovic – Rondon, Păun (’75, Carnat), Pereira (’61, Deac) – Debeljuh (’85, Vojtus).

ȚSKA Sofia: Busatto – Antov, Mattheij, Zanev – Vion, Youga, Geferson, Carey – Sankhare (’78, T. Rodriguez) – Sowe, Yamov (’77, Henrique).

De menționat că ardelenii au încheiat meciul în inferioritate, Chipciu fiind eliminat în minutul 85 pentru cumul de cartonașe galbene.

În celălalt meci al grupei, AS Roma s-a impus pe teren propriu, cu 3-1, în fața formației Young Boys Berna.

Clasamentul grupei A: 1. AS Roma 13 puncte (golaveraj 12-2), 2. Young Boys 7 (7-6), 3. CFR Cluj 5 (3-8), 4. ȚSKA Sofia 2 (0-6).

Etapa viitoare (ultima) – 10 decembrie, ora 19.55: ȚSKA Sofia – AS Roma, Young Boys – CFR Cluj.

Citește și: „U“ Craiova | Pavel Badea spune lucrurilor pe nume: „Avem câțiva jucători ieșiți din formă!“

Exit mobile version