Acasă Sport Reacţia clubului Hapoel Haifa, după incidentul în care este implicat Gabi Tamaş

Reacţia clubului Hapoel Haifa, după incidentul în care este implicat Gabi Tamaş

Hapoel Haifa a reacţionat, miercuri, asupra evenimentului cu Gabi Tamaş în prim plan. Clubul israelian a emis un comunicat oficial în care precizează că incidentul este unul regretabil şi, în funcţie de rezultatele investigaţiilor derulate de poliţie, va lua măsurile care se cuvin, potrivit Mediafax.
Cercetaţi vor fi şi colegii de echpă care se aflau în maşină cu românul. ”Este vinovat şi cazul este unul serios, analizăm situaţia. El nu trebuia să fie în spatele volanului, trebuie să-i verificăm pe toţi cei care au fost la petrecere, comportamentul lor este şi el unul în neregulă”. Presa din zonă a dezvăluit că Tamaş şi Hapoel Haifa aveau o înţelegere stipulată în contract, în care se preciza că fotbalistul nu are voie să consume alcool. Totul s-ar putea termina cu rezilierea contractului.

Face parte din echipa Gazeta de Sud din 1996. În prezent este redactor şi editor on-line, ceea ce înseamnă că este informată cu privire la tot ce se întâmplă important în ţară şi în lume. Este o fire veselă şi sociabilă, iubeşte oamenii şi îşi iubeşte meseria.
Exit mobile version