Acasă Sport Fotbal / Kelic şi Briceag, câte o etapă de suspendare după meciul...

Fotbal / Kelic şi Briceag, câte o etapă de suspendare după meciul cu FCSB

Renato Kelic (în alb) a avut o intrare la Tănase ce l-a costat o etapă de suspendare, iar pentru „U“ Craiova a însemnat pierderea meciului cu FCSB (Foto: ucv1948.ro)

Fundaşii Universităţii Craiova, Renato Kelic şi Marius Briceag, s-au ales cu câte o etapă de suspendare în cadrul şedinţei Comisiei de Disciplină de astăzi, după avertismentele primite în timpul derbiului cu FCSB, susţinut duminică seară pe Arena Naţională şi încheiat cu victoria gazdelor cu 3-2. Renato Kelic a văzut direct cartonaşul roşu din partea arbitrului Marius Avram, după ce l-a împins pe atacantul Tănase, acesta fiind şi motivul penaltiului din care Ioan Hora a decis destinaţia punctelor. În cazul lui Briceag, acesta a făcut „roşu“ din două „galbene“ (’43, ’87), ultimul avertisment fiind văzut după o altercaţie cu Denis Man, fcsb-istul alegându-se cu o suspendare de două etape. Kelic şi Briceag vor achita şi o amendă de 740 de lei, în timp ce Man va scoate din buzunar 3.000 de lei.

De copil i-a plăcut sportul, iar jocurile preferate sunt baschetul şi fotbalul, pe care le-a practicat cu o mică „tentă” de performanță. Este o persoană spontană care doreşte să înveţe în permanență lucruri noi.
Exit mobile version