Acasă Sport Se „încinge“ fotbalul la Ostroveni

Se „încinge“ fotbalul la Ostroveni

Fotbalul va pune stăpânire în acest sfârșit de săptămână pe comuna Ostroveni, primăria, în colaborare cu AJF Dolj și DJST Dolj, cinstindu-i memoria fostului portar al FC Universitatea Craiova, Cristi Neamțu. Memorialul „Cristi Neamțu“ a ajuns la a 13-a ediție, la start regăsindu-se patru competitoare: Recolta Ostroveni, CS Universitatea Craiova (juniori A), Danubius Bechet și UT Dăbuleni.
„Sperăm să oprim trofeul la Ostroveni. Ar fi ca un cadou pentru mine, sâmbătă (mâine – n.r.) fiind și ziua mea de naștere. Acest turneu ne ajută în pregătirea viitorului campionat județean, în care avem ca obiectiv clasarea în primele patru echipe“, a declarat antrenorul Recoltei Ostroveni, Ovidiu Florescu, pentru GdS.
Programul competiției: sâmbătă: ora 9.00: Ostroveni – Dăbuleni, ora 11.00: CSU II Craiova – Danubius Bechet; duminică: ora 9.00: finala mică, ora 11.00: finala mare. Festivitatea de premiere va avea loc la ora 13.00, iar organizatorii evenimentului vor acorda participantelor cupe și diplome.
Memorialul „Cristi Neamțu“ a fost câștigat până acum de patru ori de Recolta Ostroveni și tot de patru ori de FC Universitatea Craiova, iar CFR Craiova, CS Ișalnița, Danubius Bechet și CS Universitatea Craiova și-au adjudecat câte un trofeu.

De copil i-a plăcut sportul, iar jocurile preferate sunt baschetul şi fotbalul, pe care le-a practicat cu o mică „tentă” de performanță. Este o persoană spontană care doreşte să înveţe în permanență lucruri noi.
Exit mobile version