Acasă Sport Gavrilescu: Neagu nu pleacă

Gavrilescu: Neagu nu pleacă

Preşedintele CS Oltchim, Ioan Gavrilescu, a afirmat că handbalista Cristina Neagu nu va pleca de la formaţia din Râmnicu Vâlcea nici pentru un milion de euro, infirmând astfel zvonurile lansate de presa daneză conform cărora campioana Europei la handbal feminin, Viborg HK, tratează aducerea Cristinei Neagu, ca urmare a faptului că a pierdut-o pe Bojana Popovici. „Nu au existat contacte oficiale pe această temă, nu doar cu Viborg, ci cu nici o echipă. Poate că au fost contacte direct cu jucătoarea, înainte de a semna cu noi, dar pe adresa clubului nu a sosit nici o solicitare oficială, niciodată. Cristina Neagu mai are un an de contract şi pot să vă spun că nu va pleca în această perioadă, nu doar la Viborg, ci nicăieri, nici pentru un milion de euro compensaţie. O dorim şi noi în continuare la Oltchim şi vom începe devreme negocieri cu ea pentru a rămâne", a spus Ioan Gavrilescu pentru Mediafax.

De copil i-a plăcut sportul, iar jocurile preferate sunt baschetul şi fotbalul, pe care le-a practicat cu o mică „tentă” de performanță. Este o persoană spontană care doreşte să înveţe în permanență lucruri noi.
Exit mobile version