În România există în prezent doar trei stadioane care pot găzdui meciuri din preliminariile Campionatului European de fotbal din 2012, a anunţat FRF pe site-ul său oficial. Arenele „Steaua“ din Bucureşti, „Dr. Constantin Rădulescu“ din Cluj şi „Dan Păltinişanu“ din Timişoara sunt în prezent omologate de UEFA. Comparativ cu precedentele jocuri de calificare, UEFA a decis să ridice standardele pe care un stadion trebuie să le îndeplinească, pentru a căpăta dreptul de organizare a unor asemenea partide. Astfel, în perspectiva preliminariilor EURO 2012, forul fotbalistic european a stabilit ca aceste jocuri să fie găzduite doar de arene ce au o clasificare de minimum categoria a treia, singura categorie superioară acesteia fiind „Elite“.
La standarde de categoria a treia se află, conform evaluării FRF, stadionul „Ceahlăul“ din Piatra-Neamţ şi, sub rezerva efectuării anumitor lucrări referitoare la facilităţi pentru VIP-uri, stadionul „Ion Oblemenco“ din Craiova.
În atare condiţii, FRF va solicita UEFA să inspecteze ultimele două stadioane menţionate, astfel încât şi acestea să fie omologate la nivelul categoriei a treia.