Acasă Sport Scurte ştiri

Scurte ştiri

Handbaliştii şi-au aflat adversarii
Naţionala masculină de handbal a României va juca în Grupa 2 de calificare în play-off-ul CM din 2011, alături de Bosnia, Finlanda şi Marea Britanie, conform tragerii la sorţi de ieri, de la Viena. „E o grupă echilibrată. Cu Bosnia ne vom bate pentru primul loc în grupă, cel care duce în play-off. Putem spune că e o tragere cu noroc, dar, indiferent de adversarii pe care i-am avea, trebuie să jucăm serios, pentru că ne dorim enorm să ne calificăm“, a afirmat selecţionerul României, Aihan Omer. Componenţa grupelor: Grupa 1: Belarus, Elveţia, Cipru, Insulele Feroe; Grupa 2: Bosnia, România, Finlanda, Marea Britanie; Grupa 3: Slovacia, Israel, Bulgaria; Grupa 4: Olanda, Estonia, Belgia; Grupa 5: Muntenegru, Grecia, Italia; Grupa 6: Portugalia, Letonia, Luxemburg; Grupa 7: Macedonia, Lituania, Turcia. Prima clasată din fiecare grupă preliminară se va califica în play-off-ul Campionatului Mondial din 2011. Meciurile se vor disputa după următorul program: etapa I – 25 octombrie, II – 1 noiembrie, III – 6 ianuarie 2010, IV – 10 ianuarie, V – 13 ianuarie, VI – 17 ianuarie. Altfel, tribunalul de arbitraj al EHF i-a suspendat ieri pe selecţionerului Aihan Omer şi pe fostul vicepreşedinte al FRH, Petre Paleu, pe o perioadă de cinci ani, din orice competiţie internaţională, pentru că au încercat să-i mituiască pe arbitri înaintea meciului România – Muntenegru din barajul pentru CM 2009. Partida incriminată de EHF s-a disputat în runda secundă a play-off-ului pentru CE din 2009, la Oradea, pe 14 iunie 2008. Totodată, FRH a fost amendată cu 27.500 de euro, altfel naţionala masculină va fi exclusă doi ani din competiţiile europene.
Alexandru VÎRTOSU

Energia îşi prezintă echipa
După o lună de pregătire, handbaliştii gorjeni dispută astăzi, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor din Târgu Jiu, primul amical al verii în compania partenerei de întrecere din Liga Naţională, „U“ Cluj. În deschiderea jocului, Energia îşi va prezenta lotul pentru sezonul 2009-2010, în care obiectivul este clasarea pe un loc care să permită participarea în cupele europene. Antrenorul Vasile Stângă va încerca să atingă acest ţel cu Florin Dragomir, Adrian Rădulescu, Constantin Motoi – portari, Darius Apolzan, Gabriel Florea, Vali Popescu, Ionuţ Mazilu, Paul Giotoiu, Andrei Enache, Andrei Păiuş, Bogdan Criciotoiu, Mădălin Truică, Milan Vukas, Julien Humberto, Ante Kukrika, Andreas Szabo şi Zvonimir Kapular. Singurul absent de la prezentarea lotului va fi interul dreapta Ionuţ Mazilu, operat recent de menisc. Energia va disputa mâine, de la ora 11.00, al doilea joc amical, tot în compania echipei „U“ Cluj. În continuare, gruparea gorjeană va susţine în perioada 14-15 august un turneu la Baia Mare, va participa la Cupa Steaua, pe 21 şi 22 august, alături de Bucovina Suceava şi CSM Bucureşti, iar ultimul turneu de verificare va avea loc la Târgu Jiu, pe 28-29 august.
Cristi PEPTAN

Cârstea şi-a învins prietena
Tenismana Sorana Cârstea a început să se simtă din ce în ce mai bine pe suprafaţa dură de la Los Angeles, turneu dotat cu premii consistente, de 700.000 de dolari. Târgovişteanca de 19 ani a obţinut a doua victorie consecutivă în faţa prietenei şi partenerei de dublu, daneza Caroline Wozniacki, a opta jucătoare a lumii. Acest succes s-a consumat în runda a doua, Sorana (28 WTA) revenind după ce a fost condusă cu un set la zero şi impunându-se cu 1-6, 6-4, 7-6(5), la capătul a două ore şi opt minute. Ultima dată, cele două se întâlniseră cu aproximativ două luni în urmă, la Roland Garros, în turul al treilea, sportiva noastră obţinând victoria în minimum de seturi. Următoarea adversară a Soranei Cârstea va fi nemţoaica Sabine Lisicki, a 22-a jucătoare a lumii, căreia românca i-a suflat titlul anul trecut la Tashkent, după ce a salvat o minge de meci în setul decisiv.
Alexandru VÎRTOSU

Ungur şi Bogdan, sfertfinaliste
Tenismana Liana Ungur (24 de ani, 309 WTA) a dovedit că victoria de marţi, obţinută în faţa compatrioatei Simona Halep, nu a fost întâmplătoare şi că intenţionează să-şi adjudece trofeul turneului de 25.000 de dolari de la Monteroni (Italia). Fata cea mică a lui Ilie Balaci a cunoscut succesul în partida cu Margalita Chakhnashvili, a cincea favorită, cu 6-1, 7-6(6), şi are toate şansele să treacă şi de faza sferturilor de finală, pentru că se va duela cu franţuzoaica Kinnie Laisne (331 WTA), pe care a bătut-o anul acesta la Bari (Italia). Altă craioveancă aflată în concursul de la Monteroni este Elena Bogdan (17 ani, 531 WTA), ajunsă pe tabloul principal după ce a trecut de calificări. „Ema“ este a doua româncă din sferturi, după ce a eliminat-o în optimi pe italianca Anna Floris, scor 6-7(3), 7-6(6), 6-0. Viitoarea adversară a Elenei Bogdan va fi tot o reprezentantă a gazdelor, Claudia Giovine (511 WTA).
Alexandru VÎRTOSU

Ciobanu îşi va încerca forţele la Tokyo
Luptătorii Sebastian Ciobanu, alias „Fiul lui Dracula“, şi Daniel Ghiţă vor reprezenta România în piramida de mare calibru din capitala Japoniei, Grand Prix-ul K1 de la Tokyo fiind programat pe 11 august. Conform spuselor lui Eduard Irimia, promotorul galelor K1 şi Local Kombat din ţara noastră, câştigătorul piramidei de la Tokyo va merge apoi la puternica gală de la Seul, la „Final Elimination“. Înaintea plecării, elevul lui Mihai Constantin, Sebastian Ciobanu, a afirmat că pentru el este o onoare să reprezinte România la această competiţie şi că speră să facă o figură frumoasă, chiar dacă se află în premieră la o gală din Japonia: „Sunt extrem de onorat că voi reprezenta România la gala de la Tokyo şi pot spune că voi încerca să ajung cât mai sus la piramida de la Tokyo. Va fi un eveniment important în cariera mea de sportiv luptător în galele K1, poate cel mai important de până acum“. În primul meci de la Tokyo, Sebastian Ciobanu îl va întâlni pe Serghei Lascenko (Ucraina), iar Daniel Ghiţă se va lupta cu Alex Roberts, din SUA. Printre luptătorii care vor evolua pe ringul de la Tokyo se află şi celebrul olandez Peter Aerts.
Alexandru VÎRTOSU

Exit mobile version