Acasă Sport Scurte ştiri

Scurte ştiri

FC Craiova, în sferturile Cupei
Echipa de futsal FC Craiova (Liga I) s-a calificat fără probleme în sferturile de finală ale Cupei României, după ce a învins miercuri seară concitadina Gecorom, scor 9-2 (5-1). Golurile câştigătorilor au fost reuşite de Apostol (3), Muliu, A. Mihalache, Cioboiu, Stăncuţa, Bugălă şi portarul Rizan, iar pentru echipa antrenată de Călin Pantelimon au înscris Stănculescu şi Fl. Bogdan.  FC Craiova a jucat în formula: Rizan – Apostol, M. Mihalache, Stăncuţa, Alecu. Au mai intrat: Arnăutu, Muliu, Cioboiu, Bugălă, Ad. Mihalache, Relea. Campioana judeţeană, Gecorom, a jucat în următoarea componenţă: Pană – Niţă, Burada, Fl. Bogdan, Stănculescu. Pe parcurs au intrat: Iova, Nistoran, Mateiţă şi Răduţ. Doi intre jucătorii de la FC Craiova, portarul Cătălin Rizan şi atacantul Alin Bugălă, se vor prezenta la reunirea naţionalei de futsal a României. Selecţionata condusă de Zoltan Jakab va înfrunta pe 2 aprilie Cehia, la Pardubice, într-un meci din cadrul play-off-ului de calificare la Campionatul Mondial din Brazilia. Meciul retur se va disputa pe 15 aprilie, la Târgu Mureş. Fără Rizan şi Bugălă, FC Craiova va duminică în campionat, acasă, în compania echipei Quasar Deva.

Cojan, la întâlnirea conducătorilor de cluburi
Ilie Cojan, managerul Tenis Club Olimp Craiova, va merge mâine la Bucureşti pentru a participa la o întâlnire cu mai mulţi oameni din lumea „sportului alb“. „Întâlnirea va avea loc la clubul de tenis al lui Dinu Pescariu. Şi-au anunţat prezenţa mai mulţi conducători de cluburi din ţară, dar şi foşti practicanţi ai acestui sport, cum ar fi Sever Bron, Mihai Rusu. Vrem să se clarifice o dată situaţia la federaţie. Vrem ca tenisul juvenil să primească mai multă atenţie“, a spus Cojan. Managerul TC Olimp va pleca la Bucureşti însoţit de una dintre sportivele sale, Oana Gavrilă, de zece ani. Aceasta va lua startul la un turneu de categoria a III-a, dotat cu Trofeul Babolat.

Gallovits, în turul doi la Miami
Tenismana română Edina Gallovits a reuşit calificarea în actul secund al puternicului turneu de la Miami, dotat cu premii totale de 3.770.000 de dolari. Chiar dacă a pornit cu şansa a doua, jucătoarea cehă Klara Zakopalova fiind cu cinci locuri mai sus în clasament WTA şi având şi o victorie în faţa româncei, sportiva noastră a executat-o rapid, învingând cu scorul de 6-4, 6-1. Pe Edina Gallovits o aşteaptă o întâlnire de vis în turul doi, când o va înfrunta pe Serena Williams, fosta lideră mondială şi câştigătoarea de anul trecut a acestui turneu. Spre deosebire de Edina Gallovits, Raluca Olaru a prins o zi mai slabă şi s-a oprit în primul tur, fiind învinsă de o jucătoare din Taiwan. Deşi în urmă cu zece zile Raluca Olaru îi dădea o replică puternică Anei Ivanovic, de data aceasta, românca de 19 ani nu a putut trece de taiwaneza Yung Jan Chan, ocupanta locului 58 în ierarhia WTA impunându-se după aproape doua ore de joc cu scorul de 6-1, 2-6, 6-1. Pe tabloul principal de la Miami se mai află o româncă, Sorana Cârstea, beneficiară a unui wild-card, care urma să o întâlnească aseară pe Lucie Safarova (Cehia – 39 WTA).

Lorenzo a prefaţat Grand Prix-ul de la Jerez
Concurând la clasa supremă MotoGP din postura de dublu campion la 250 cc, spaniolul Jorge Lorenzo a lăsat o impresie plăcută încă de la debut, reuşind un pole-position şi o clasare pe locul secund în Marele Premiu al Qatarului, de la Losail. La doar 20 de ani, pilotul iberic şi-a pus mari speranţe în Grand Prix-ului de la Jerez (Spania), circuit pe care a debutat în Motomondialul de Viteză când avea doar 15 ani. „Cursa din Qatar a fost incredibilă şi cred că nu am să o uit vreodată. M-am simţit extraordinar de atunci şi sunt foarte nerăbdător înaintea următoarei curse. Niciodată nu m-am aşteptat să ocup o asemenea poziţie fruntaşă în clasamentul general înaintea celei de-a doua curse la MotoGP“, a spus pilotul echipei Fiat Yamaha. „Pentru mine, cursa de la Jerez din 2007 a fost fantastică. Am plecat din pole-position şi am reuşit victoria, la fel cum o făcusem şi în 2006. Am amintiri frumoase de aici! Fără îndoială, Jerez este un circuit special pentru mine. Practic, este casa mea în materie de curse. Cunosc fiecare parte a traseului pe care am concurat an de an, începând cu 2002“, a completat Jorge Lorenzo. Marele Premiu al Spaniei, contând pentru etapa a doua a Campionatului Modial de Motociclism, va debuta astăzi, când sunt programate primele şedinte de antrenamente libere şi calificări. Iată câteva caracteristici ale circuitului spaniol: lungimea circuitului este de 4.423 km, cea mai lungă linie dreaptă are 0.6 km, lăţimea este de 11 m şi are 8 viraje de dreapta şi 5 de stânga. Recordul circuitului de la Jerez este deţinut de Loris Capirossi (Ducati), cu timpul 1’39"064, realizat în 2006.

Cory Spinks îşi pune titlul în joc
Boxerul american Cory Spinks, fiul fostului campion mondial la categoria grea Leon Spinks, îşi va pune în joc titlul de campion mondial IBF la categoria super-welters, într-o care va avea loc la St.Louis, în faţa compatriotului său Verno Phillips. Spinks, de 30 de ani, născut la cinci zile după succesul tatălui său Leon în faţa lui Muhammad Ali, în februarie 1978, a câştigat titlul în iulie 2006, după ce l-a învins la puncte pe rusul Roman Karmazin. Palmaresul lui Spinks cuprinde 36 de victorii, dintre care 11 prin KO, şi 4 înfrângeri, în timp ce oponentul său de 38 de ani, Verno Phillips, născut în Belize, are în palmares 41 de victorii (21 prin KO) şi 10 înfrângeri.

Gazeta de Sud este un ziar independent care are ca scop sprijinirea comunităţii oltenilor şi a valorilor acesteia. În cei 24 de ani de existenţă, a devenit cel mai citit cotidian regional din România.
Exit mobile version