Acasă Sanatate Diete si fitness Postul intermitent, între avantaje şi riscuri

Postul intermitent, între avantaje şi riscuri

Foto: freepik.com

Postul intermitent este un regim alimentar care presupune o pauză de mai multe ore între mese, cel mai des fiind întâlnit repaosul alimentar de 16 ore. Modelul alimentar vine la pachet atât cu beneficii, cât şi cu riscuri, existând în acest moment informaţii contradictorii despre acest tip de dietă.

De pildă, un studiu publicat de către cercetători germani în publicaţia Nutrients arată că repaosul alimentar de 16 ore mărește calitatea vieții și reduce oboseala. Însă alte cercetări infirmă avantajele acestuia şi relevă problemele de sănătate pe care le poți avea dacă soliciți organismul prin post intermitent.

Avantaje

Postul intermitent a crescut foarte mult în popularitate în ultimele decenii, fiind folosit în mod special pentru scăderea în greutate.
Anumite studii susţin că postul intermitent previne creșterea glicemiei și apariția rezistenței la insulină. De aceea este adesea recomandat și practicat în cadrul dietei keto, fiind extrem de
eficient în ceea ce privește arderea grăsimii corporale. Unele cercetări relevă că scade tensiunea arterială, colesterolul, trigliceridele și nivelul stresului oxidativ şi este benefic în afecțiunile cardiometabolice. Postul intermitent reglează apetitul și crește diversitatea microbiomului intestinal.

…şi dezavantaje

Postul intermitent poate declanșa riscul de apariție al diabetului de tip 2, arată însă alt studiu, efectuat de Ana Cláudia Munhoz Bonassa, cercetător la Universitatea Sao Paolo din Brazilia și bazat pe studii mai vechi, care afirmă faptul că postirea crește cantitatea de stres oxidativ, precum și producția de radicali liberi.

Conform acestor cercetări postul intermitent crește, de fapt, nivelul de insulină din corp și poate crește cantitatea de grăsime abdominală, producând efecte ireversibile asupra celulelor pancreatice. Stresul oxidativ și radicalii liberi în exces sunt principalii vinovați pentru apariția diferitelor forme de cancer, boli cardiovasculare și neurologice. Cercetările au fost făcute pe șobolani și au durat 3 luni. În această perioadă, cercetătorii au monitorizat atent atât greutatea acestora, cât și nivelul de stres oxidativ, precum și cel de insulină. La finalul celor 3 luni, numărul de kilograme a scăzut, dar grăsimea a fost distribuită atipic în ceea ce privește corpul.

Chiar dacă greutatea a scăzut per total, cantitatea de grăsime abdominală a rozătoarelor a crescut, odată cu nivelul de insulină și radicali liberi. De altfel, grăsimea abdominală este un simptom foarte clar care precede apariția diabetului de tip 2. Pe termen scurt, postul intermitent poate aduce numai beneficii, dar pe termen lung, acesta nu este recomandat, tocmai din cauza efectelor adverse pe care le poate avea asupra organismului.

Este recomandat sau nu postul intermitent?

Având în vedere datele contradictorii, chiar şi pentru nutriţionişti este dificil să se pronunţe cu privire la eficienţa şi oportunitate acestui tip de alimentaţie. Chiar dacă dă rezultate, cercetările nu sunt suficient de relevante pentru a contura toată lista de aspect adverse pe care o poate produce la nivelul organismului.

Exit mobile version