Acasă Magazin Stiri mondene Taylor Swift – record de vânzări

Taylor Swift – record de vânzări

Noul album al lui Taylor Swift s-a vândut în peste 1,3 milioane de exemplare în doar 24 de ore
Noul album al lui Taylor Swift s-a vândut în peste 1,3 milioane de exemplare în doar 24 de ore

Noul album al lui Taylor Swift s-a vândut în peste 1,3 milioane de exemplare în doar 24 de ore, iar vedeta și-a anunțat lansarea materialului discografic cu doar 24 de ore înainte.

Cântăreața a înregistrat albumul intitulat „Folklore” în perioada în care a stat în autoizolare din cauza pandemiei. Noul proiect conține 16 piese compuse chiar de Taylor Swift, în care își exprimă toate stările de spirit.

Odată cu lansarea noului album, fanii au fost surprinși și cu un prim videoclip.
Filmările au avut loc în prezenţa unui cadru medical, toată lumea a purtat măşti şi s-a păstrat distanţa fizică.

Taylor şi-a făcut singură machiajul şi coafura, pentru a evita o posibilă infectare cu COVID-19.

Exit mobile version