Acasă Magazin Victoria, propria sa competitoare

Victoria, propria sa competitoare

Victoria Beckham este de părere că este singura ei competitoare, informează site-ul contactmusic.com. Fostă cântăreaţă şi actual designer vestimentar, soţia fotbalistului David Beckham şi-a făcut un renume în industria modei şi, deşi admiră munca tuturor celorlalţi colegi ai săi de breaslă, susţine că nu vede în aceştia nişte rivali sau ca pe o temută concurenţă. „Designul este pasiunea mea, asta am vrut să fac dintotdeauna. Am găsit un domeniu în care excelez şi în care, cred eu, pot concura cu cei mai buni. Sunt la început, mai am multe de realizat şi de demonstrat, ştiu asta. Am cel mai adânc respect pentru marii designeri ai lumii, însă nu cred că eu concurez cu ei. Pentru mine, concurenţa este reprezentată de propria mea persoană şi în fiecare sezon de colecţia anterioară“, a explicat Victoria Beckham într-un interviu. Ea a ţinut să precizeze că nu şi-a propus neapărat să creeze un brand, ci s-a apucat de design vestimentar pentru simplul fapt că această activitate îi face plăcere.

Lucrează la Gazeta de Sud din 2005 şi este de profesie traducător. Ca redactor online este la curent cu tot ce se întâmplă în țară, dar şi în afara ei. Consideră că cea mai mare provocare este să informeze corect, obiectiv şi la timp.
Exit mobile version