Acasă Magazin Demi Moore, la reabilitare

Demi Moore, la reabilitare

Demi Moore s-a internat într-un centru de reabilitare din Statele Unite, informează site-ul contactmusic.com. Actriţa de 49 de ani, care a fost spitalizată recent din cauza unei căderi nervoase, a acceptat să primească ajutor de la specialiştii clinicii de recuperare Cirque Lodge, unde se pare că va fi tratată pentru „tulburări de alimentaţie şi probleme de dependenţă“. „Demi se află într-o rezervă izolată şi nu are contact decât cu un grup foarte restrâns de persoane“, a declarat un apropiat al actriţei pentru site-ul E! Online. Demi Moore s-a despărţit de soţul ei, Ashton Kutcher, în luna noiembrie 2011, dar a negat multă vreme faptul că separarea i-a afectat sănătatea. Zvonurile referitoare la faptul că actriţa ar suferi de anorexie şi ar fi dependentă de medicamente au fost atât de mult dezbătute, încât, în cele din urmă, Demi s-a hotărât să caute ajutorul specialiştilor. „Şi-a dat seama că felul în care aborda problema nu funcţionează, aşa că a acceptat să se interneze, pentru a rezolva această situaţie“, a declarat sursa citată.

Lucrează la Gazeta de Sud din 2005 şi este de profesie traducător. Ca redactor online este la curent cu tot ce se întâmplă în țară, dar şi în afara ei. Consideră că cea mai mare provocare este să informeze corect, obiectiv şi la timp.
Exit mobile version