Acasă Magazin Picătura de cunoaştere

Picătura de cunoaştere

Dacă Terra s-ar opri

Viteza de rotaţie a Terrei scade progresiv. Şi dacă Pământul s-ar opri complet şi nu s-ar mai învârti în jurul propriei axe? Cum s-ar modifica geografia sa? Şi cum s-ar schimba obiceiurile noastre? Staţi liniştiţi, nu este nicidecum vorba de vreo catastrofă care ne ameninţă planeta. Deocamdată, şansele ca Terra să se oprească din rotaţie sunt practic nule, informează focus.it. Însă, Witold Fraczek, specialist la ESRI, o companie specializată în sisteme informatice pentru geografie, a dorit să pună la încercare unul dintre cele mai puternice programe de geomodelare realizat de firma sa şi a simulat pe computer o încetinire progresivă a rotaţiei Terrei în jurul propriei axe, până la oprirea completă a acesteia. Ce s-ar întâmpla cu planeta noastră dacă forţa centrifugă ar lipsi cu desăvârşire?

Schimbări
considerabile

Nivelul mărilor şi al oceanelor este determinat de echilibrul dintre forţa gravitaţională a Terrei, care le atrage spre centrul său, şi forţa centrifugă generată de rotaţia planetei în jurul propriei axe (1.667 km/h la Ecuador). În cazul în care această forţă centrifugă ar lipsi, Terra ar încerca să îşi găsească un echilibru, care ar duce la transformări geologice catastrofale şi inimaginabile. Odată eliminată forţa centrifugă, oceanele practic vor curge gravitaţional dinspre Ecuator spre latitudinile mari. Forţa gravitaţională nu ar mai avea practic nici un „concurent“ şi ar rămâne singurul element semnificativ care ar controla nivelul apei: Soarele şi Luna, din cauza distanţelor, ar avea un efect practic imperceptibil asupra mareelor.

Simulare şi adevăr

În căutarea unei stabilităţi, oceanele ar migra către poli. În acest fel, regiuni intertropicale extinse, situate sub ape, ar ieşi la suprafaţă, unind continentele într-un prelung uscat circumterestru. După oprirea din rotație, oceanele ar inunda tot ce se află la nord de Chicago și la sud de Buenos Aires, dând naștere la două imense oceane circumpolare. Înghesuit în jurul mijlocului planetei ar exista un singur megacontinent ecuatorial cu văi uscate uriașe, unde vechile oceane Atlantic și Pacific există în prezent. Planeta imobilă ar fi o perfectă sferă muntoasă.
 În plus, durata zilei se va schimba şi ea. Dacă singura mişcare a Terrei ar fi cea de revoluţie în jurul Soarelui, o zi ar dura cât un an. Dincolo de acestea însă, un lucru este cert. Planeta noastră chiar şi-a încetinit mişcările. Potrivit specialiştilor, în urmă cu 400 de milioane de ani, în timpul unei mişcări de revoluţie în jurul Soarelui, Terra efectua 40 de rotaţii în jurul propriei axe, iar anul solar era astfel cu 40 de zile mai lung. „Interesant este că Terra este un corp viu şi dinamic şi această încetinire infimă, dar constantă, schimbă forma planetei, aceasta fiind din ce în ce mai sferică“, a spus Fraczek.

Exit mobile version