Acasă Magazin Scurte ştiri

Scurte ştiri

Alina Chivulescu, în rolul unei musulmane
Alina Chivulescu va juca, din toamnă, în producţia despre frumoasa poveste de iubire dintre un arab şi o româncă. Pe lângă Radu Vâlcan şi Mădălina Drăghici, protagoniştii producţiei, Diana Dumitrescu, Maia Morgenstern sau Marin Moraru şi frumoasa actriţă Alina Chivulescu s-a alăturat distribuţiei. Pentru Alina, rolul pe care-l va juca, al unei femei musulmane, este inedit.
„Este ceva nou pentru mine, un rol pentru care am început deja să mă documentez. Am mers la o moschee, am primit în dar un Coran, am început să citesc din el. În plus, producătorii ne-au dat o bibliografie impresionantă, aşa că în această vară voi avea ce citi“, mărturiseşte actriţa.

Belinda, în război cu admiratorii
Belinda, actriţa din telenovela „Cameleonii“, nu reacţionează bine la criticile negative. Artista le-a răspuns cu cuvinte usturătoare pe Twitter fanilor care i-au criticat cel mai nou album, „Carpe Diem“.
„Am intrat pe forumul de discuţii al Univision şi, spre surprinderea mea, am văzut ce cred propriii mei fani despre muzica mea, cei care spun că mă sprijină şi că sunt mereu alături de mine“, a spus supărată Belinda.
„Cum puteţi fi atât de ipocriţi? Aş prefera să fiţi sinceri şi să nu mai jucaţi un rol dublu. Şi dacă voi credeţi că nu ştiu despre ce vorbesc şi nu vă place ce compun, atunci sprijiniţi alt artist“. Actriţa şi cântăreaţa le-a blocat accesul la contul ei celor care au criticat-o.

Vunk merge la şcoală
Băieţii de la Vunk s-a hotărât să doneze două chitare, de mare valoare emoţională pentru ei, celor de la Rockschool, o şcoală de rock, unde oricine doreşte să înveţe să cânte sau să îşi formeze o trupă. Instrumentele sunt cele cu ajutorul cărora, de zece ani, s-au înregistrat multe dintre piesele trupei, una dintre ele apărând şi în primele clipuri ale formaţiei Vank („Noi o scoatem la capăt“, „Independent“, „Lângă inima mea“). Tot cu acesta s-a înregistrat şi primul lor album, „Voyeu“, iar cu cea de-a doua s-a înregistrat cel mai nou album Vunk, „Ca pe vremuri“, care este gata să apară pe piaţă.

Paula Seling şi Ovi vor primi un trofeu la Oslo
Concursul Eurovision are în afară de numeroşii participanţi şi sutele de milioane de telespectatori şi un foarte mare număr de fani grupaţi în asociaţiile OGAE (Organisation générale des Amateurs de l’Eurovision). În fiecare an, în perioada dintre selecţiile naţionale şi înainte de începerea concursului internaţional Eurovision, sunt lansate diverse clasamente şi topuri ale fanilor în încercarea de a determina favoritele preliminare.
Membrii OGAE organizează adevărate evenimente în cadrul cărora sunt audiate piesele participante şi le votează. În urma acestei acţiuni, România s-a clasat pe primul loc la o distanţă considerabilă de Elveţia, aflată pe locul doi, iar trofeul va fi înmânat celor doi artişti români, Paula Seling&Ovi, în cadrul conferinţei de presă pe care aceştia o vor avea pe 22 mai, la Oslo.

Thalia, fan înfocat Lady Gaga
Thalia, protagonista telenovelei „Maria Mercedes“, a defilat pe covorul roşu la Gala Anuală a Modei de la New York şi a dansat alături de nonconformista Lady Gaga, cântăreaţă pe care o apreciază foarte mult.
La evenimentul de la Muzeul Metropolitan din New York, Thalia a venit însoţită de soţul ei, Tommy Mottola, şi a păşit pe covorul vedetelor într-o rochie nude strălucitoare şi foarte sexy marca Brian Reyes.
Surpriza organizatorilor a fost show-ul susţinut de Lady Gaga, pe a cărei muzică atmosfera a devenit incendiară şi toţi invitaţii au început să danseze. „A fost o noapte spectaculoasă, m-am întâlnit cu multe persoane care îmi sunt foarte dragi, iar la final am dansat cu toţii alături de Lady Gaga, care este foarte amuzantă şi plină de viaţă“, a mărturisit frumoasa Thalia.

Lucrează în presa scrisă din 2002, dar în facultate a cochetat şi cu televiziunea și radioul. Consideră că munca în televiziune este un proces de perfecţionare atât profesională, cât şi a personalităţii.
Exit mobile version