Acasă Local Olt Olt: Patru italieni, răniți într-un accident petrecut la Teslui

Olt: Patru italieni, răniți într-un accident petrecut la Teslui

 
Patru bărbați, de 70, 68, 60 și, respectiv, 35 de ani au ajuns la spital în urma unui accident petrecut sâmbătă după-amiază în județul Olt.
 
Bărbatul în vârstă de 70 ani conducea autoturismul pe DJ 546, din cauza neadaptării vitezei al condițiile de drum a lovit un cap de pod. Toți cei patru italieni au ajuns la spital, chiar dacă rănile suferite nu sunt deosebit de grave.
„Pompierii SMURD Slatina și trei echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță Oolt au intervenit de DJ 546, în comuna Teslui, la un accident rutier. În accident a fost implicat un singur autoturism, în care se aflau patru cetățeni italieni. La sosirea echipajelor, cele patru persoane se aflau în afara autoturismului, conștiente. Șoferul autoturismului, în vârstă de 70 ani, cu traumatism toracic și contuzie lombară, a fost preluat  de echipajul SMURD și transportat la UPU Slatina. Cei trei pasageri aflați în autoturism, cu vârste de 68, 60 și 35 de ani, cu diverse traumatisme,  au fost preluați de echipajele SAJ și transportați la UPU Slatina“, a comunicat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu.
Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, a declarat  purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu.
Lucrează în presă din 2000 și ceea ce a început ca un hobby s-a transformat într-o profesie. A absolvit Facultatea de Finanțe, Bănci, Asigurări și Burse de Valori, dar a ales presa scrisă, un domeniu care i-a oferit cele mai mari satisfacții profesionale. S-a alăturat echipei Gazeta de Sud în 2004.
Exit mobile version